Tribunalul București i-a dat câștig de cauză lui Gigi Becali în procesul pe care îl avea cu statul. Latifundiarul din Pipera ar fi trebuit să plătească 320.000 de euro, bani impuși de Casa de Asigurări de Sănătate Ilfov pentru plata asigurărilor de sănătate.
Gigi Becali ar fi trebuit să plătească contribuția procentuală de 5,5-6% pe care orice salariat are obligația să o achite. Latifundiarul din Pipera a refuzat plata către stat pe motiv că nu esre salariatv și a dat Casa de Asigutări de Sănătate Ilfov în judecată, scrie Cancan. Tribunalul București i-a dat câștig de cauză lui Becali.
Nu este pentru prima dată când Becali se luptă cu o astfel de situație. În urmă cu cinci ani, latifundiarul din Pipera urma să achite retroactiv la ANAF TVA-ul pentru tranzacţiile imobiliare: cu penalităţi şi majorări cam trei milioane şi jumătate de euro. "Eu am avut nişte teren din patrimoniul personal şi am vândut. Aşa scrie în lege că nu plăteşti TVA. Şi atunci au zis da, se suspendă, dar eu nu am încredere. Poate să vină din nou aşa că să spuna judecătorul: bă, n-ai de ce să mergi la Becali şi cu asta basta", spunea Gigi Becali.