Comitetul Executiv al UEFA a decis azi să îl numească pe fostul internaţional român Gheorghe Popescu în funcţia de membru al Comisiei de Disciplină din cadrul forului european.
Popescu va ocupa locul rămas vacant în urma demisiei lui Ioan Lupescu din funcţia de Director General al FRF, de la data de 1 septembrie. Locul vacantat a rămas de drept al FRF, care, respectând politica UEFA de alocare a locurilor în respectiva comisie foştilor mari intenaţionali, l-a propus pe Gheorghe Popescu, iar forul continental a aprobat propunerea.