Mario Jardel, fost mare atacant brazilian, a recunoscut că a fost dependent de droguri, în perioada în care strălucea în fotbal.
Mario Jardel, fost mare atacant brazilian, care a evoluat la FC Porto, Galatasaray Istanbul sau Sporting Lisabona, a povestit că a fost dependent de droguri și a consumat cocaina. Sud-americanul se droga în perioada în care impresiona în fotbal. Jardel a fost coechipier cu Gică Hagi și Gică Popescu, la Galatasaray, atunci când echipa era pregătită de Mircea Lucescu. De asemenea, la Sporting a fost antrenat de Ladislau Boloni.
„Am intrat în această lume din curiozitate, când jucam pentru cluburile din Europa. Am întâlnit câțiva oameni care mi-au oferit droguri și am început să consum regulat în timpul vacanțelor, deoarece în timpul sezonului aveam controale antidoping. Drogurile sunt una dintre problemele lumii fotbalului. Jucătorii au foarte mulți bani și există multe capcane, prietenii, tentații și curiozități”, a spus Jardel.