Gică Hagi și-a făcut praf un membru din staff, după înfrângerea suferită la Craiova: „Ne salva, dacă era antrenat bine!”

Gică Hagi și-a făcut praf un membru din staff, după înfrângerea suferită la Craiova: „Ne salva, dacă era antrenat bine!”

FC Viitorul a fost învinsă, aseară, pe Arena „Ion Oblemenco”, de Universitatea Craiova, scor 1-2. După meci, Gică Hagi a sărit la gâtul responsabilului cu portari al echipei sale.

Hagi s-a arătat nemulțumit de modul în care portarul Viitorului, Căbuz, a tratat una dintre faze, dar consideră că este vina antrenorului cu portari al echipei, Ștefan Preda, care nu i-a transmis elevului său ce trebuie să facă în anumite momente ale jocului.

Nu stau să-i iau personal. Portarul poate trebuia să ne salveze. Centrarea a fost de la 30 de metri, trebuia să iasă. Eu așa o văd. Era singur, trebuia să iasă pe centrare. A avut timp să o vadă. Nu poate să sta pe linia porții, dacă ieșea ne salva, așa cum ne-a salvat în prima repriză.

Eu cred că putea să ne salveze, dacă era inspirat, dacă era antrenat bine de antrenor. Ăla mai avea puțin și venea vârf, noi stăm numai pe linia porții. Antrenorii de portari trebuie să antreneze. Știe că echipa noastră joacă cu apărarea avansată, portarul nostru trebuie să știe să iasă și să joace cu piciorul.

Ne puteți urmări și pe Google News

Antrenorul trebuie să-i transmită asta. Este una dintre nemulțumirile mele, dar, asta este, nu e numai vina lui Căbuz”, a răbufnit Gică Hagi la conferința de presă de după meciul cu Craiova.

În etapa următoare din Liga 1, FC Viitorul se va deplasa în Gruia, pentru duelul cu CFR Cluj, meci programat vineri, de la ora 20:00, iar în ultima rundă din sezonul regulat va întâlni, pe teren propriu, pe Clinceni.

Mai avem două meciuri. Toate meciurile sunt foarte grele, nu mai există echipă mică. Tot timpul trebuie să fim motivați. La fotbal, meciul următor e o provocare.

Știu că va fi greu la Cluj, întâlnim o echipă în formă, puternică. Trebuie să le refac moralul jucătorilor mei”, a încheiat Gică Hagi.