Gică Hagi pierde pe mâna alor săi

Galatasaray a încasat o nouă bătaie în Şuperlig, iar portarul Robinson Zapata a fost scos vinovat.

Gică Hagi are şanse reduse să fie menţinut la conducerea echipei de fotbal Galatasaray şi în sezonul viitor, după ce actuala stagiune a fost compromisă şi din vina lui. În Şuperlig, gruparea din Istanbul se zbate în mediocritate, la mijlocul clasamentului, iar sâmbătă a pierdut în deplasare, scor 0-1, cu Gaziantepspor.

La faza golului a greşit portarul Robinson "Rufay" Zapata (32 de ani), achiziţionat în această iarnă la insistenţele "Regelui". Columbianul n-a avut reacţie la şutul argentinianului Victor Sosa, mingea trecându-i printre picioare.

Poreclit "Gafata" atunci când era la Steaua, Zapata a readus aminte de gafele comise în perioada în care activa în Liga I. Sud-americanul a fost adus în Ghencea chiar de către Hagi, la recomandarea lui Faryd Mondragon, fost jucător al Galatei.

Gică Hagi este contestat inclusiv de parlamentarul Corneliu Vadim Tudor, care a dat sentinţa: "Nu va fi niciodată un mare antrenor, fiindcă nu este un bun pedagog!".

Zoli Iaşko, prieten cu Hagi, a discutat cu "Regele" înainte de meci. "Eu m-am lăsat de antrenorat, acum conduc academia de fotbal a lui Gică. Zapata n-a apărat de opt luni, n-a avut continuitate, are şi vârsta pe care o are... Poate că Gică l-a luat fiindcă n-a avut alte variante (n.r. - Hagi a fost refuzat de Lobonţ). Când eram noi la Steaua, Zapata a apărat foarte bine, era cel mai iubit jucător al echipei", spune Zoli, care le cere turcilor imposibilul: "Trebuie răbdare. Rezultatele se vor vedea peste un an. Vreţi să se schimbe ceva în două luni? Ştiu că lucrează de dimi neaţă până seara, sunt multe probleme de rezolvat".

În trecut, Hagi şi Iaşko, fost antrenor cu portarii, au activat, fără rezultate, şi la Bursaspor, actuala campioană: "Nu se pot compara condiţiile de-atunci cu cele de acum. Bursaspor nu era o forţă. Echipa venise din «B»".

Mutu, titular la Fiorentina

Nu e prima oară când Hagi ar pierde pe mâna oamenilor pe care i-a adus la Galata. În celălalt mandat la Istanbul, l-a avut sub comandă pe Ovidiu Petre. Socotindu- l pe mijlocaş sub orice critică, şefii i-au interzis antrenorului să-l mai folosească pe cel despre care Cosmin Olăroiu a spus că "va înseamna pentru echipa naţională mai mult decât a însemnat Gică Popescu"!

Nici altor români nu le merge mai bine în străinătate. Adrian Mutu a fost titular, ieri, în partida Palermo-Fiorentina, scor 2-4, care a contat pentru runda cu numărul 24 din Serie A. Mutu a avut execuţii decalibrate, dar s-a zbătut mult, a făcut presing şi l-a forţat pe fundaşul Bovo să-şi dea autogol în minutul 78. Piteşteanul a fost ţinut pe teren până în minutul 82.

Mutu are însă soarta pecetluită la naţională. "Nu cred că îl va chema la meciul cu Bosnia", a spus Mircea Sandu, preşedintele FRF, într-un interviu EVZ.

În Germania, Ciprian Marica, jucător care a refuzat transferul la Galata, a ieşit din graţiile antrenorului de la Stuttgart. Deşi şvabii o duc rău în campionat, pierzând sâmbătă, acasă, scor 1-4, cu Nurnberg, Bruno Labbadia l-a ignorat pe atacantul român. În schimb, Andrei Cristea a reuşit ambele goluri ale gazdelor în partida Karlsruhe-Hertha Berlin, scor 2-6.

ALŢI ROMÂNI

La arabi, Mirel Rădoi a avut o reacţie violentă şi a fost eliminat

În Franţa, Loţi Bölöni a fost egalul celor de la PSG. Echipa românului de origine maghiară scoate cu greu capul din subsolul din Ligue 1. După 23 de etape, Lens este pe poziţia 19, penultima, cu 24 de puncte.

  • West Bromwich, formaţia lui Gabi Tamaş, a suferit un şoc, acasă, cu West Ham United, penultima clasată. Deşi a condus cu 3-0 la pauză, formaţia preluată de Roy Hodgson a fost egalată, 3-3, acesta fiind şi rezultatul final. Tot în etapa a 27-a din Premier League, Manchester United a câştigat cu 2-1 derby-ul de pe teren propriu cu Manchester City şi are patru puncte avans în faţa celor de la Arsenal Londra.
  • Mirel Rădoi a fost eliminat la meciul câştigat pe teren propriu, 2-1 cu Al Wahda, în campionatul Arabiei Saudite. Fostul stelist a primit "roşu" în minutul 71, când scorul era 2-0, pentru o intrare dură (fault intenţionat din spate).