Gică Hagi a încheiat tranzacția, pentru pachetul de 10% din acțiunile Farului Constanța, cu omul de afaceri Daniel Moraru. Cunoscut drept „Regele Exporturilor”, omul de afaceri a anunțat că tranzacția se va încheia în cel mult 45 de zile.
Daniel Moraru a fost de acord să plătească suma de un milion de euro pentru pachetul de 10% la clubul de fotbal de la malul mării. Omul de afaceri a precizat că implicarea sa va fi doar la nivel financiar.
Gică Hagi susținut de Daniel Moraru
Daniel Moraru a ales să intre în proiectul Farul Constanța, deși nu este pasionat de jocul cu balonul rotund. El a declarat că are încredere în Gică Hagi, pe care îl cunoaște de multă vreme. Omul de afaceri a precizat că nu dorește să se implice în deciziile de natură tehnică. Susținerea sa, pentru Farul Constanța va fi doar de natură financiară.
„Cu Gică Hagi mă știu de mai multă vreme. Suntem din același oraș. Suntem în discuții pentru 10% din acțiuni și vor fi și alți acționari tot cu pachete de 10%. Acționarii vor fi localnici. Mie nu îmi place fotbalul. Am dat de zece ori în viață cu piciorul în minge. Pur și simplu cred în Gică Hagi, cred în ce a făcut pentru Constanța”, a declarat omul de afaceri.
Omul de afaceri s-a arătat impresionat de investiția pe care a făcut-o fostul internațional în club și în academia de fotbal. Daniel Moraru a precizat că a luat decizia să investească la Farul Constanța după mai multe discuții cu Gică Hagi.
„Am ajuns în această postură dintr-o discuție în alta, am ajuns a mă implica drept investitor. Nu a fost o chestiune premeditată. Eu nu am știut că el are 800 de copii pe care îi pregătește. Peste două treimi din acești copii îi pregătește pro bono. Asta pentru mine înseamnă foarte mult. Sunt și alți oameni care în urma analizei vor dori să investească în Farul, nu ca investitori strategici, ci pur și simplu ca novici, așa cum sunt și eu”, a mai spus Daniel Moraru.
Tranzacția se finalizează în următoarea lună
Omul de afaceri a subliniat că nu intenționează să se implice la Farul Constanța, alături de Gică Hagi, decât financiar, cu bani. Daniel Moraru a preciat că se dorește ca și alți investitori să vină lângă echipă. În ce-l privește, a spus că în maxim 30 - 45 de zile se vor finaliza toate procedurile. Astfel tranzacția va deveni oficială.
„Nu mă voi implica pe partea tehnică sub nicio formă la Farul. Mă voi implica doar financiar. Încă purtăm discuții. E vorba despre ce se dorește pentru a promova pachete și pentru alți investitori. Voi plăti mai mult de 1 milion de euro pe procentul de 10% de acțiuni. În 30-45 de zile va fi totul oficial între mine și Farul Constanța”, a declarat Daniel Moraru, conform cancan.ro.
Daniel Moraru este patronul unei firme, Midia International, specializată în exportul de animale vii către țările din Orient. El ocupă și funcția de președinte al Uniunii Naționale a Patronatului Român – Regiunea Sud-Est.
Odată cu finalizarea tranzacției, Gică Hagi va rămâne cu o participație de 69,9% la FaruL Constanța. Alături de el, acționari mai suntRivaldo (10%), Ciprian Marica (10%), Zoltan Iasko (0,01%) și Daniel Moraru care va prelua 10%.
Gică Hagi în căutare de investitori
În mai multe rânduri, fostul internațional a declarat că este în căutarea unor oameni cu bani care să investească la Farul Constanța. Gică Hagi susținea că este nevoie de finanțări consistente pentru ca echipa să treacă la un nivel superior de performanță. Doar așa, clubul va putea obține rezultate, în fotbal, cu rezultate la nivel intern și european.
„Ne trebuie putere, iar aceasta vine când ai bani. Dacă vrem altceva, să trecem la alt nivel, să vină banii, stadionul, puterea. Dacă nu, poate fi și chinuială. Farul are multe de făcut, de aceea nu am plecat la lotul național. Încă sunt foarte multe de făcut ca să devină un club foarte mare și să facă performanță la nivel intern, să se bată cu cele mai bune, și să ajungă în Europa”, spunea Gică Hagi pe 18 august, într-o conferință de presă.
În urmă cu câtva timp, patronul Farului Constanța și-a exprimat nemulțumirea că investitorii nu vin lângă echipă. El spunea că nu poate realiza mai mult decât a făcut până în prezent cu bugetul pe care îl are la dispoziție.
„Este nevoie de timp și sperăm să se facă lucrurile cât mai rapid. Mai mult de atât, eu nu pot să mai fac. Să nu aveți speranță că voi face mai mult decât am făcut. Știți de ce? Am luat campionatul, Cupa și Supercupa. Ce pot să iau mai mult? Să se mai întâmple încă o dată peste 2,3 ani. Am produs jucători, 61 am debutat în prima ligă. Mai stau încă 10 ani?”, se întreba retoric Gică Hagi.