Ştiţi când a fost Michael Jackson prima oară în România? Cam prin ’91. Cu prilejul plecării, ţineţi minte că arătau obsesiv la TV o gloată de copile băştinaş e, forţându-se să pară atinse de microbul fanatismului de tip occidental. Încercam şi noi sărăcuţii să semănăm cu ăia pricopsiţii.
Ce reacţii au ei? Pe-alea ni le ataşăm şi noi. Ce papă ei? Aia înghiţim şi noi cu privirea pierdută. Ce limbă vorbesc ei? Cam aia ne-ar veni şi nouă bine. Aşa şi fetele cu pricina. Fiindcă reporterul s-a apropiat nesperat cu camera de ele, una a izbucnit la întrebarea despre plânsul lor ostentativ: „A plecat şi n-o să se mai întoarcăăă!!!“ Lăsăm la o parte că tipul s-a întors de-a mai cântat o dată. Ce mă interesează pe mine e că azi trăim cu adevărat senzaţia de plâns la plecarea unui american. Chiar dacă nu ne-a filmat nimeni ciorchini-ciorchini la aeroport strânşi spontan, bucureştenii plâng că a plecat nea Bush. Şi n-o să se mai întoarcă. În calitate de preşedinte al SUA.
Deci rămânem cu îmbunătăţirile făcute luna asta cu ocazia summitului şi gata, ne-am lins pe bot. Cu platanii şi panseluţele puse acum. De dungile albe trasate pe şosea trebuie să tragem multă vreme de-aici încolo, că nu mai pupăm altele. Nici câinii vagabonzi n-o să mai beneficieze de tabere gratuite masă ± cazare în locuri pitoreş ti. Vopseaua nouă de pe garduri ar fi bine de conservat eficient, să n-o mai scrijelim când căută m leopardul, sigur nu vedem alta prea curând, băieţi. Poate credeaţi că măcar de cerşetori o să se ocupe cineva. Vise. O să revină, mai necăjiţi, mai mieroşi şi mai puşi pe afaceri, proporţional cu gradul de bunăstare pe care-l pretind.
Ce să mai vorbim de lejeritatea cu care s-a circulat. Aţi făcut fotografii? Bine, că vom uita în curând că a existat cu adevărat, vom crede că e legendă dacă nu rămâne ceva, o mărturie. Ne trebuie poze şi filme. Martorii nu-s buni, noi o să ne ducem cu toţii, peste 1.000-2.000 de ani cine o să mai ştie că odată s-a putut circula în Bucureşti? E păcat să nu afle şi nepoţii nepoţilor nepoţilor noştri despre binefăcătorul summit, ca să se roage şi ei cu speranţa să vină şi în vremea lor unul. Să ştie şi ei că se poate.