M-a depăşit un deştept pe linie continuă. Destul de periculos, mai ales că suntem pe serpentine, 180 de grade.
Altul, cu o viteză incredibilă. Tot pe linie continuă. Scrie cumva pe maşina mea: „Depăşiţi-o, indiferent ce lege încălcaţi“? Am rămas singura care are scrupule în legătură cu Codul Rutier sau e vreo farsă pusă la cale de nişte prieteni şugubeţi? Că prea sunt toţi puşi pe depăşit. Chit că nu ajung cu mult mai departe, ei depăşesc. Ca să fie departajaţi cumva. Să lase pe cineva în urmă. E ca un canon pe care-l îndeplinesc, ca o condică de prezenţă obligatorie în care e necesar să-şi înscrie numele zi de zi, e din ei.
Ajung la concluzia că există mai multe categorii de oameni care depăşesc: unii care o fac atunci când e absolut justificat, alţii care depăşesc orice-ar fi, numai aşa, de palmares, şi cei care nu se bagă decât după ce toată lumea a făcut-o. Se zice uneori: spune-mi cum conduci ca să-ţi ghicesc caracterul.
Am observat că oamenii care au o carieră solidă, care au performanţe şi linişte interioară dată de o viaţă armonioasă conduc absolut banal, lin, fără să încerce să-şi demonstreze veleităţi nemaivăzute. Şi, ce e mai important, nu depăşesc decât în cazuri cu totul excepţionale.
Mai există cei care încearcă să-şi facă un drum în viaţă, au încredere şi date care să-i recomande pentru reuşită, dar ea e încă în fază de plăsmuire, probabil aşteaptă şi şansa care să le coloreze a împlinire visul. Aceştia fac manevra prudent, numai dacă mai apoi au cale liberă. În niciun caz într-o coloană fără sfârşit.
Şi ar mai fi o categorie, a celor care caută zadarnic portiţe de scăpare, care încearcă să fenteze viaţa, care se dau drept ce nu sunt şi au îndrăzneala inimaginabilă să ceară socoteală celorlalţi pentru nereuşitele lor. Ori cei care nu au câştigat în viaţa lor cinstit.
E posibil ca aceia care caută cu orice preţ să te lase în urmă să fie cei mai neîmpliniţi, cei mai frustraţi fii ai societăţii. Să fie depăşirea la volan invers proporţională cu autodepăşirea?