Cand ploua, autoturismele se ingramadesc unul intr-altul, ca si cum asa, apropiate, ploaia nu razbate.
Si, parca vrajite de apa care le blagosloveste din cer, raman nemiscate, formand blocaje minunate, perturbate doar de tipetele isterico-amenintatoare ale claxoanelor.
Dupa toata experienta asta, soferii raman plouati. Cand e soare, autoturismele se ingramadesc unul intr-altul, ca si cum soarele s-ar da cu portia si cele din spate nu ar mai apuca. Prin urmare, toate se indreapta catre acelasi punct, nu se stie care, nascand blocaje uimitoare, pigmentate de claxoane insistente.
Dupa toata experienta asta, soferii raman cu ochii-n soare. Cand e prima zi de scoala, autoturismele se ingramadesc unul intr-altul, ca si cum cineva ar imparti diplome de absolvire si toate „patrurotile” ar fi in situatia de a insfaca macar una. Cu gandul la „magna cum laude”, ele creeaza blocaje fenomenale, cu claxoanele prelungi aferente.
Dupa toata experienta asta, soferii raman prostiti. Cand e zi de lucru, autoturismele se ingramadesc unul intr-altul ca si cum n-ar avea de lucru si si-ar cauta cu disperare joburile ideale. Fiecare cauta exact unde incearca si colegele de trafic, rezultand blocaje formidabile, perforate de claxoane stridente.
Dupa toata experienta asta, soferii raman obositi. Cand e vreo greva, nu-conteaza-ce-fel, autoturismele se ingramadesc unul intr-altul, ca si cum ar cauta in gramada vreun lider sindical autentic. Si tot cauta, si tot cauta, toate in acelasi timp, insailand marile blocaje biciuite de guralivele claxoane.
Dupa toata experienta asta, soferii raman de caruta. Singurele momente cand se schimba ceva in oras sunt vacantele, Sarbatorile de Paste, de Craciun, Ziua Nationala, Revelionul, cand toate aglomeratiile cu claxoanele atasate indestructibil se muta la mare, la munte sau te miri unde vrea lumea sa scape de lume.
Dupa toata experienta asta, soferii raman cu mintea-n vacanta. Si eu sunt sofer.