Ghiță, despre Kovesi: Minte și manipulează

Deputatul Sebastian Ghiță a spus, pentru EVZ, Laura Codruța Kovesi "minte și manipulează" atunci când susține că nu a fost prietenă cu el. Acesta a mai precizat că informații din dosarul Ponta-Blair s-au scurs pe Facebook din cauza jurnalistuli Cătălin Stavri, care e prieten cu procurorul Mircea Negulescu cel care se ocupă de dosar.

"Informațiile din dosarul Ponta-Blair au fost date intenționat jurnalistului Cătălin Stavri din Ploiești. Acest jurnalist este un prieten al dubiosului și contestatului procuror Mircea Negulescu. Dovada este că în timp ce Ponta și cu mine eram anunțați că vom fi chemați la ora 11.00, jurnalistul posta pe FB informații din și despre dosar la ora 10.45. Am văzut că doamna Kovesi nici nu vrea să i fie reverificata lucrarea și că nici nu recunoaște că am fost prieteni precum și să recunoască faptul că în multe cazuri, informațiile din dosare sunt date de procurori. Voi reveni și eu în spațiul public cu date și elemente care să arate că eu spun adevărul iar Kovesi umblă cu jumătăți de adevăruri", a declarat Sebastian Ghiță, pentru Evenimentul Zilei.  

Sebastian Ghiță aduce ca probe două imagini cu postări de pe pagina personală a lui Cătălin Stavri care dovedesc scurgerea de informații din dosarul Ponta-Blair:

Procurorii au început urmărirea penală în urma autodenunţului făcut de Sebastian Ghiţă cu privire la „măsluirea” raportului Comisiei de Etică legat de teza de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi, potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prima persoană audiată fiind chiar deputatul. Vezi detalii AICI.

Șefa DNA Laura Codruța Kovesi a declarat recent că nu a fost, nu este și nici nu va vreodată prietenă cu Ghiță. Ea a adăugat că nu vrea să intre într-un dialog "cu inculpatul Ghiță Sebastian". 

Site-ul luju.ro a intrat în posesia unor imagini explozive în care apar procurorul DNA, Mircea Negulescu, judecătorul Iulian Dinu, de la Tribunalul Prahova, dar şi un denunţător. Procurorul DNA este chiar cel care în prezent instrumentează dosarul Victor Ponta-Tony Blair. Vezi mai multe AICI.