GHINION. Fostul primar din Tormac și fiica sa, CONDAMNAȚI la ani grei de închisoare, au încercat SĂ FUGĂ DIN ȚARĂ chiar în ziua în care au fost dați în urmărire

GHINION. Fostul primar din Tormac și fiica sa, CONDAMNAȚI la ani grei de închisoare, au încercat SĂ FUGĂ DIN ȚARĂ chiar în ziua în care au fost dați în urmărire

Fostul primar din Tormac și fiica lui, condamnați într-un dosar penal la 7, respectiv 3 ani de închisoare, în luna octombrie a anului trecut, au încercat să fugă din România, ca să scape de pedepse. Aurică Băran și fiica sa, Diana Băran, a fost opriți, joi seara, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad.

Cei doi erau dați în urmărire generală, chiar de ieri. În fapt, cuplul tată-fiică Băran a încercat să fugă din țară la numai câteva zeci de minute după ce Curtea de Apel Timișoara a dat sentința finală în dosarul lor, menținând decizia Tribunalului Timiș din octombrie anul trecut. Cei doi aveau asupra lor pașapoarte noi și au susținut că nu știau nimic de sentință. Ei spuneau că plecau din țară în excursie, să viziteze niște bunici.

”Joi, în jurul orei 17.50, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, judeţul Timiş, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, doi cetăţeni români, B. Aurică şi B. Diana, în vârstă de 53 respectiv 26 de ani, domiciliaţi pe raza judeţului Timiş. Cu ocazia efectuării controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că persoanele în cauză, tată şi fiică, figurau în bazele de date ca fiind urmărite în vederea arestării, alertă introdusă de autorităţile române în data de 4 februarie 2016. Acestea aveau de executat pedepse cu închisoarea de 7, respectiv 3 ani, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni (tentativă de înşelăciune, fals intelectual, instigare la fals intelectual, complicitate la fals în înscrisuri oficiale, complicitate la folosirea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false)”, transmite Roxana Costache, purtătoarea de cuvânt a Poliției de Frontieră Timiș.

Aurică și Diana Băran au fost predați unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, iar polițiștii de la Urmăriri i-au dus sub escortă la penitenciarul de Maximă Siguramnță Arad, pentru ispășirea pedepselor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Primar penal

În 2008 Aurică Băran a fost ales primar PDL la Tormac, în județul Timiș. În patru ani și-a construit vila. În același an, a declarat afaceri imobiliare pe numele celor două fiice ale sale, în valoare de peste 600.000 de lei.

Aurică Băran a făcut afaceri și cu lemne de foc. Astfel, în perioada octombrie 2009 – martie 2012  a cheltuit pe lemne 260.502 lei. Controlul Curţii de Conturi a scos la iveală  o întreagă încrengătură de firme, rudenii și prietenii.

”În fapt achiziţia de lemne i-a servit lui Băran pentru a utiliza şi beneficia în mod fraudulos de sume din bugetul local al comunei Tormac, prejudiciul fiind de peste un sfert de milion de lei”, au arătat auditorii în raportul întocmit.

A omorât un om cu mașina și a băgat în spital altul, bătut

La începutul lui 2012 Băran a fost destituit prin ordin al prefectului în urma unei condamnări de doi ani şi trei luni de închisoare cu suspendare pentru omor din culpă. Într-un accident rutier Băran ucis un om.

La alegerile din 2012, Băran era deja membr PNL, a candidat din nou, iar în campanie era să omoare în bătaie un tânăr de 20 de ani care purta la gât un fular cu însemnele altui partid.

Fraude cu fonduri europene

Ancheta în dosarul în care au fost condamnați la pușcărie Aurică Băran și fiica sa, Diana, a pornit în urma unui control al Curții de Conturi, realizat în 2012. Pe lângă un prejudiciu de peste 740.000 de lei la bugetul local, cauzat prin false deconturi, auditorii au mai stabilit că Aurică Băran a încasat de la APIA, în numele fiicei sale, fără drept, folosind documente false, subvenții consistente.

În rechizitoriul procurorului DNA se arată că  fostul primar ”a depus la APIA – Centrul Local Deta, jud. Timiş, pe numele fiicei lui, Băran Carmina-Diana, (…) un număr de 3 cereri de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă, pe anii 2011, 2012 şi 2013, în care scop, pentru a crea reprezentarea dreptului de folosinţă şi a folosinţei efective a terenurilor declarate, s-a folosit cu rea credinţă de documente false sau conţinând date nereale, având ca rezultat obţinerea pe nedrept a fondurilor financiare cu titlu de plați pe suprafaţă – SAPS, în sumă totală de 180.691,70 lei, aferentă celor 3 campanii, alocată din bugetul general al Uniunii Europene”.

În plus, Băran a solicitat și obținut subvenții pentru suprafețe de teren care nu erau înregistrate pe numele fiicei sale, și care erau lucrate de alți săteni, în valoare de 30.518,29 lei.