În pragul alegerilor legislative anticipate din Republica Moldova, preşedintele georgian Mihail Saakaşvili s-a întâlnit azi la Chişinău cu preşedintele interimar moldovean Mihai Ghimpu şi urmează să se vadă cu premierul Vlad Filat, dar nu şi cu fostul şef al statului Vladimir Voronin, care a refuzat o întrevedere.
Vorbind despre acuzaţiile lui Voronin, care a condamnat acţiunile Georgiei în timpul războiului cu Rusia din vara lui 2008, Ghimpu l-a ironizat pe predecesorul său, apreciind că acesta încurcă deseori "ocupaţia" cu "eliberarea", notează Unimedia.
Saakaşvili a negat că vizita sa vine în sprijinul lui Ghimpu la alegerile parlamentare care se vor desfăşura duminică; el a menţionat că sprijină doar interesele cetăţenilor acestei ţări. Peşedintele georgian a apreciat că nu are o problemă cu refuzul lui Voronin. "M-am văzut şi cu Barroso şi cu preşedintele SUA, Barack Obama, Băsescu, Sarkozy. Dacă Voronin nu vrea să se regăsească în această listă, nu e nicio problemă. E alegerea lui" a spus el.
Preşedintele georgian a negat totodată unele informaţii din presa de la Chişinău potrivit cărora în 2005 ar fi susţinut indirect Partidul Comuniştilor şi i-ar fi influenţat pe unii politicieni să-l voteze pe Vladimir Voronin în funcţia de preşedinte, scrie Agerpres.
În 2005, chiar înaintea alegerilor parlamentare din martie, Voronin şi Partidul Comuniştilor, reconvertit într-un partid prooccidental, au beneficiat însă de sprijinul implicit al lui Saakaşvili, care a venit într-o vizită la Chişinău. Preşedintele georgian a explicat azi resorturile acelei vizite. "În 2005, când am venit la Chişinău în pragul alegerilor, liderul unei ţări vecine m-a sunat şi m-a sfătuit să vin. Am venit. Nu a fost o vizită la comandă", a spus el, citat de Unimedia.
În perioada preelectorală, în 2005, Voronin, care încerca să beneficieze de valul aşa-numitelor "revoluţii portocalii", s-a mai întâlnit cu preşedintele român Traian Băsescu, la Chişinău, şi cu cel ucrainean, Viktor Iuşcenko, la Kiev.