Afaceriștii și politicienii, monitorizați pentru fapte de corupție, dau dovadă de imaginație când e vorba de șpagă
Frica de interceptările procurorilor DNA îi face pe afaceriști și pe demnitari să găsească noi soluții conspirative. Cel mai recent caz de corupție, al președintelui CJ Arad, Petru - Nicolae Ioțcu (PNL), trimis în judecată în stare de arest, dezvăluie metode inedite de a scăpa de monitorizarea serviciilor secrete.
Cazul, pe scurt: Ioțcu este acuzat că i-ar fi cerut 40.000 de euro lui Alin-Mircea Pătrașcu, administrator al Medicare Technics SA, pentru a atribui preferențial un contract de achiziție publică privind echipamente medicale destinate Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, în valoare de 1.600.000 de euro. O parte din bani urma să ajungă și la Adrian Nedelciu - director executiv la CJ Arad.
Denunțul
Unul dintre pionii afacerii, Cristian Ioan Drăgan - administrator public al Județului Arad, a denunțat totul la DNA, pe 5 iunie. El a acceptat ca întâlnirile cu cei implicați să fie interceptate ambiental. Totul a fost filmat! Pe 24 iulie, Ioțcu a fost prins în flagrant când primea o parte din șpagă, 10.000 de euro, de la Drăgan și a fost arestat. În timpul anchetei, Ioțcu a negat acuzațiile DNA, dar Pătrașcu și Nedel ciu au recunoscut.
1 Nu vorbi despre sume și nume!
9 iulie 2015 - ora 19.00. Hotelul „Euro Hotels” din București. Pătrașcu s-a întâlnit cu Drăgan și-i oferă 20.000 de euro, avans pentru Ioțcu. Drăgan a refuzat banii, motivând că urma să se întoarcă la Arad cu avionul, iar la aeroport exista riscul ca banii să fie găsiți asupra lui. Pătrașcu folosește pentru comunicare, atunci când e vorba de bani sau nume, o aplicație de pe telefonul mobil - pe care desena sumele oferite ca șpagă: comision de 5% din contract sau 40.000 de euro. După ce i le arăta lui Drăgan, afaceristul le ștergea imediat spre a nu se păstra în memoria dispozitivului şi a fi eventual identificate, ulterior, de către procurorii DNA.
2Supraveghează locul de întâlnire!
16 iulie 2015 - ora 19.30. Pătrașcu l-a vizitat pe Drăgan la locuința acestuia din comuna Vladimirescu. Telefonul mobil l-a lăsat în interiorul autoturismului, spre a fi „plimbat” în timpul întâlnirii de către șoferul mașinii în extremitatea opusă a orașului Arad, astfel încât, în situaţia în care telefonul său ar fi localizat, să poată susţine că în intervalul orar s-ar fi aflat la o distanţă de câţiva kilometri de locul întâlnirii. După coborârea din autoturism, Pătraşcu a preferat să se deplaseze pe jos o distanţă apreciabilă până la locuinţă, pentru a putea vedea din exterior imobilul și a depista eventuala prezență a procurorilor DNA. Atunci când a intrat în casă, Pătrașcu a pus pe masa din încăpere mai multe coli de hârtie pe care le avea asupra sa. „Mie-mi place să desenez, știi...”, dând de înţeles că şi de această dată se va feri să pronunţe cifre, nume sau aspecte. Pătrașcu a fost filmat atunci când a scos din geantă sumele de 45.000 de lei și 10.000 de euro – în total aproximativ 20.000 de euro - care trebuiau să ajungă la Ioțcu și Nedelciu.
3Nu urca cu șpaga în avion!
22 iulie 2015 - ora 23.00. Ioțcu l-a vizitat pe Drăgan acasă. Denunțătorul i-a povestit cum au decurs întâlnirile cu Pătrașcu și câți bani a dat acesta. Drăgan: „M-a chemat la el, Alin... Da’ noi am fost în altă parte, ne-am dus în altă parte şi am vorbit, aşa, mai multe. O vrut să-mi dea ceva, știi... și am zis: bă, nu pot. Îs cu avionul. Înțelegi? O vrut să-mi dea 20.000 de euro. (potrivit imaginilor, Ioțcu dă afirmativ din cap – nota DNA.) Şi... că, bă, nu pot... să-i iau, că... n-am cum. Cum dracu’ mă duc cu avionul?”. „Îhî... Da, normal. Ferească Dumnezeu!”, a replicat Ioțcu.
4 Nu pune mâna pe bani!
22 iulie 2015 – ora 23.30. Continuă discuția din casa lui Drăgan. Denunțătorul a scos 35.000 de lei, bani primiți de la Pătrașcu. La vederea banilor, Ioțcu a sărit de pe scaun, temânduse de organizarea unei acțiuni de prindere în flagrant şi i-a cerut imperativ lui Drăgan să-i ia de pe masă: „Că vii tu cu mine, mă!...Lasă, nu. Lasă când plecăm, că mergem împreună! N-auzi, mă? Lasă, când plecăm!...Aaaa! Na, ocupă-te! Da’ nu-i pune aci, pă masă!”. Banii au fost băgați într-o sticlă de whisky: „Aici nu-s tăți... ăăă...”. Ioțcu: „Am înţeles!”. Drăgan l-a condus cu mașina acasă pe Ioțcu, care avea în brațe cutia de whisky.
5Folosește o firmă cu acțiuni la purtător!
24 iulie 2015 – ora 07.00. Autoturismul lui Drăgan, care era împreună cu Ioțcu, se afla în drum spre Lipova. Drăgan îl întreabă dacă erau toți cei 35.000 de lei: „Pă număratele. Îs ok?... Nu m-am atins, știi?”. Ioțcu, de teamă, evită să răspundă, ridică doar brațul stâng în sus, coborându-l imediat. Deoarece Pătrașcu avea și alte posibile combinații, Ioțcu arată că se gândește să înființeze o societate pe acţiuni, pe care să o controleze. „Este societate pe acţionari. Înțelegi? Și alea nu apar niciodată cine-i acționar. Ori să facem trei acționari, la început, care (n.o. neinteligibil) au acțiuni la purtător, ori să facem direct cu acționari. Şi să pună administrator. Ăla-i singura persoană cunoscută... Îţi trăbă specialist”.