Ghidul de comunicare al magistraților, „adresat unor novici, să nu spun idioți”

Postarea de azi aparține Adinei Daria Lupea, judecătoare la Curtea de Apel Cluj. Pe un ton dulce-amărui, Lupea comentează Ghidul de comunicare al magistraților în social-media.

„Vreau să vă spun că s-a lansat în dezbatere publică ghidul de comunicare al magistraților în rețelele de social-media. Da, dacă nu va gândeați, avem nevoie de un ghid și despre asta. Am lecturat proiectul în diagonală. E sublim.

Cu tot respectul, e ca și cum ar fi adresat unor novici, să nu spun idioți. Că nu avem voie să ne pozăm cu politicieni, ci maxim să facem o poză de grup dacă vrem să o postăm. De parcă idealul vieții mele ar fi fost un selfie cu un politician.

Să nu primim în lista de prieteni, prieteni de dragul prieteniei și să fim atenți la conturi false. De parcă visul vieții mele ar fi să ating 5000 de prieteni pe Facebook.

Că nu avem voie la poze în furou. Asta poate trebuia pentru niște domnițe procuror care postează pe fb poze demne de playboy, în furou. În lenjerie. În poziții languroase.

Că nu trebuie să ne dăm cu părerea pe cauze în curs. Și asta poate fi grav, unii ne explică apoi hotărâri definitive ca achitarea nu înseamnă nevinovație. Unii poate trebuie să știe asta. Ca să nu mai fabuleze.

Mai sunt câteva reguli monumentale, cum ar fi că avem voie la friends să avem avocați, dar să nu interacționăm cu ei. De procurori nimic, probabil ei pot mai multe.

Mi-a plăcut una în mod deosebit. Să nu ne afișăm cu activiști. Asta poate la unii doare.

Și mai este una de m-a dat pe spate. Să evităm orice expunere care denotă opulență. Deci bye bye poze din Maldive, de mai ajung. Opulența încă nu a fost definită, deci voi evita orice poză în jacuzzi”.