Piaţa rusească s-a umplut de cărţi cu sfaturi despre vânătoarea de milionari.
Recunoscute în toată lumea pentru frumuseţea lor, rusoaicele încearcă să cucerească inimile oligarhilor, fiind ajutate să devină neveste de miliardari de tot mai multe cărţi care le învaţă ce să poarte şi ce „strategii“ să adopte în dormitor. Cu 110 miliardari şi 130.000 de milionari, Federaţia Rusă are, după Statele Unite, cei mai mulţi burlaci bogaţi, precizează cotidianul britanic „Daily Telegraph“.
Însă „vânătoarea de oligarhi“ declanşată la Moscova şi în alte mari oraşe îi vizează şi pe cei căsătoriţi, astfel că nevestele acestora, care etalează adesea prin restaurantele selectele din capitala Rusiei bijuterii de firmă şi un zâmbet superior, nu mai sunt în siguranţă. Pretendentele nu se limitează însă doar la a ţine regim şi la a merge la sală sau la solar, ci pun şi mâna pe carte. Mai exact, pe cărţile din care află cum trebuie să se îmbrace şi să se comporte pentru a le intra în graţii ruşilor bogaţi.
În volumul „Căsătoreşte-te cu un milionar“, Ksenia Sobceak, fiica fostului primar din Sankt Petersburg, Anatoli Sobceak, şi o altă autoare, Oksana Robski, le recomandă tinerelor aspirante să nu poarte blugi cu paiete, cizme cu toc înalt şi ochelari de soare, chiar dacă este luna iulie.
„Fără îndoială, acesta este echipamentul de luptă al unei prostituate din Ucraina“, atrag atenţia Ksenia Sobceak şi Oksana Robski. Alte volume de acest gen au titluri mai vulgare, precum „Târfă caut bărbat“ sau „Curs pentru prostituată începătoare“, şi nu duc deloc lipsă de cititoare. Prea multe femei, prea puţini bărbaţi Lupta pentru inima unui bărbat este foarte dură în Rusia, mai ales dacă respectivul nu este alcoolic şi are şi mulţi bani, comentează „Daily Telegraph“. Oksana Grussova, o femeie care şi-a petrecut 15 ani vânând bărbaţi bogaţi, a reuşit în cele din urmă să se mărite cu un magnat din domeniul construcţiilor. „Să luăm, de exemplu, 100 de bărbaţi ruşi.
Zece dintre ei sunt homosexuali, 30 alcoolici, 10 dependenţi de droguri, 20 impotenţi, aşa că rămân 30 de bărbaţi“, spune Grussova, în prezent divorţată. „Acum să luăm 100 de femei. Dintre acestea, 90 vor fi frumoase - cursa este, pur şi simplu, nedreaptă“, conchide Oksana Grussova, conştientă că a reuşit în viaţă graţie frumuseţii sale. CALITĂŢI LA VEDERE Nici britanicele nu se lasă Viaţa lui Kirsty Roper, o fostă regină a frumuseţii din Marea Britanie, s-a schimbat radical în vara anului 1997. Plecată într-o vacanţă în Sardinia pentru a-şi reveni după despărţirea de prietenul său de atunci, Damian Aspinall, Kirsty Roper l-a cunoscut pe omul de afaceri elveţiano-italian Ernesto Bertarelli, de dragul căruia a compus un cântec devenit mai târziu un hit internaţional, relatează cotidianul britanic „Daily Mail“.
După trei ani, Ernesto Bertarelli a cerut-o de nevastă. Acum, cei doi au trei copii şi o proprietate pe malul Lacului Geneva, fiind vecini cu fostul campion mondial de Formula 1 Michael Schumacher. Kirsty Roper şi Ernesto Bertarelli mai deţin o cabană în staţiunea Gstaad, din Alpi, o casă în Knightsgridge (centrul Londrei) şi un pub, „The Grenadier“. Ei ocupă locul al şaselea în clasamentul celor mai bogaţi oameni din Marea Britanie, realizat, săptămâna trecută, de jurnaliştii de la publicaţia „Sunday Times“, având o avere de 5,65 miliarde de lire sterline (circa 7,2 miliarde de euro).