Un spital regional, linie ferată expres Bucureşti-Ploieşti, construirea drumului Valea Doftanei-Săcele şi buget mai mare pentru educaţie, sunt priorităţile celui care deschide lista candidaţiilor PMP Prahova la Senat, Gheorghe Udrişte
Cu o experienţă de peste 40 de ani în domeniul transporturilor, Gheorghe Udrişte a prezentat proiectele pe care Partidul Mişcarea Populară Prahova le va susţine în următorul mandat parlamentar.
„Partidul Mişcarea Populară este singurul care vine în faţa oamenilor cu un proiect de ţară. Avem priorităţi concrete şi cred că în Parlament este nevoie de oameni cu experienţă. În 2018 sărbătorim împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire din 1918, iar Unirea cu Republica Moldova rămâne un deziderat pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului”, a explicat acesta.
FOTO: Gheorghe Udrişte
Profesor, inginer şi cercetător, acesta a fost directorul general al Metrorex în perioada în care s-au realizat cele mai mari investiţii postdecembriste de la metrou, iar în perioada 2001-2007 a ocupat funcţia de director al infrastructurii din Capitală. Acum deschide lista candidaţiilor la Senat PMP Prahova. În ceea ce priveşte organizarea Parlamentului, Udriște a explicat că partidul va susţine punerea în aplicare a Referendumului privind reducerea numărului de parlamentari la 300.
Spital Regional şi drum spre expres spre munte
„Obiectivele noastre vizează stimularea creşterii natalităţii, modernizarea sistemului de educaţie şi a celui de sănătate. Legat de ultimul domeniu menţionat, pe lângă promovarea unei legi a sănătăţii, eu susţin construirea unui spital regional la Ploieşti. Prahova este al doilea judeţ ca populaţie, dar nu dispune de un spital european, modern, care să deservească toţi locuitorii”, a afirmat candidatul legat de priorităţile PMP Prahova. Gheorghe Udrişte spune că în ceea ce priveşte infrastructura, cele mai importante proiecte pentru Prahova sunt drumul spre munte: Bucureşti-Comarnic, mai ales primul tronson, calea ferată de mare viteză pe ruta Viena-Budapesta-Bucureşti- Constanţa, pe care să se circule cu viteze de până la 300 km/h. „Primul tronson de care ploieştenii au nevoie este Bucureşti-Ploieşti, având în vedere că în fiecare zi aproximativ 20.000 de oameni se duc la muncă în Capitală”, a declarat Udrişte. Cel care deschide lista candidaţilor spune că viitorul legislativ va trebui să ia în serios şi traseul rutier Valea Doftanei- Săcele, pentru a se putea lega judeţele Prahova şi Braşov. Realizarea acestei rute va face ca o parte din traficul de pe DN1 să se mute şi nu s-ar mai produce ambuteiaje.
Salarii diferite pentru medicii performanţi
La capitolul „Sănătate”- iniţierea unui sistem profilactic pentru controlul sanitar al tuturor categoriilor de elevi preşcolari sau şcolari, cabinete medicale în şcoli, identificarea de soluţii pentru servicii de sănătate şi asistenţă socială pentru persoanele vârstnice sunt o parte din priorităţile PMP-ului. Totodată, candidaţii sunt pentru susţinerea în Parlament a proiectelor din domeniul sănătăţii, aflate în dezbatere: legea privind acordarea tichetelor pentru sănătate, legea privind reglementarea comercializării băuturilor carbogazoase şi Legea Sănătăţii.
Legea Sănătăţii, propune transformarea în mare parte a spitalelor ca fundaţii ale statului, angajarea medicilor cu contracte pe termen limitat, prelungirea contractelor medicilor care înregistrează performanţe, plata medicilor în concordanţă cu prestaţia acestora şi cheltuirea fondurilor europene în mod corect, în beneficiul pacientului.
Program naţional pentru şcoli şi grădiniţe noi
Partidul Mişcarea Populară susţine aplicarea Legii Educaţiei Naţionale în forma adoptată în anul 2011. Motivul: este o lege modernă, care stopează extinderea abuzurilor sistemului şi susţine depolitizarea managementului în educaţie.
Programul educaţional propus de filială mai prevede introducerea de standarde de evaluare a universităţilor, instalarea unor filtre credibile care să facă imposibile plagiatele şi abaterile de la etica universitară, alocarea resurselor în învăţământul superior doar în funcţie de calitatea rezultatelor, a producţiei ştiinţifice şi a încadrării absolvenţilor în piaţa muncii. Gheorghe Udrişte, cel care deschide lista pentru Senat al PMP Prahova, susţine transparentizarea totală în actele decizionale ale şcolilor şi instituţiilor din educaţie, precum şi salarizarea personalului în funcţie progresul şcolar al elevilor
Masă caldă pentru elevi
Udrişte a explicat că cele mai mari probleme, în ceea ce priveşte educaţia, în judeţul Prahova sunt deficitul de săli de clasă în şcoli şi grădiniţe, dar şi abandonul şcolar. În programul PMP Prahova pentru alegerile parlamentare, la capitolul priorităţi în domeniul educaţiei, sunt nominalizate: construcţii noi, consolidarea, modernizarea şi extinderea celor existente. Totodată, PMP propune iniţierea şi promovarea unui program naţional pentru construirea de şcoli, grădiniţe şi creşe şi susţinerea în Parlament a proiectelor din domeniul învăţământului. Alte priorităţi legislative sunt legea privind Programul masa la şcoală.