Gheorghe Funar ACUZĂ deja că s-au fraudat alegerile

Candidatul independent Gheorghe Funar a anunţat, astăzi, că va depune la Direcţia Naţională Anticorupţie un denunţ penal împotriva celor care se fac vinovaţi de fraudarea alegerilor din 2 noiembrie printr-o serie de acţiuni săvârşite în lunile septembrie - octombrie.

"Acum este o bandă a celor şase, ei sunt înţeleşi. Dintre cei 14 înscrişi în cursa prezidenţială, nouă sunt agenţi ai unor servicii secrete româneşti şi unii - străine. (...) Noi nu avem acces la informaţie, deşi în Constituţie se spune că nu este îngrădit dreptul la informaţie de interes public. De ce nu spune Ponta dacă mai este sau nu ofiţer activ şi dacă are sau nu cetăţenia unui alt stat, eu ştiu că are", a declarat Gheorghe Funar, care va face o plângere la Consiliul Naţional al Audiovizualului, pentru că mai multe posturi de televiziune nu au respectat art. 40 din Legea 370/2004 pentru alegerea preşedintelui şi nu au acordat tuturor candidaţilor timpi de antenă legali, proporţionali cu cei practicaţi de posturile de televiziune publice.