Fostul preşedinte al clubului de fotbal Poli Timişoara, Gheorghe Chivorchian este audiat, la DNA Timişoara, ca martor, îndosarul legat de finanţarea ilegală a echipei de fotbal Poli Timişoara.
Secretarul general al FRF, Gheorghe Chivorchian, a fost preşedintele clubului de fotbal Politehnica Timişoara în perioada 2007 – 2011.
În acest dosar, DNA Timişoara i-a pus sub acuzare şi le-a pus sechestru pe avere fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, şi fostului secretar al instituţiei, Petrişor Nădăştean., relatează pressalert.ro
Potrivit unui raport al Curţii de Conturi, finanţarea echipei de fotbal de la bugetul CJ Timiş a creat un prejudiciu de peste şapte milioane de euro. Anchetatorii au stabilit, printre altele, faptul că echipa de fotbal a decontat aceleaşi facturi atât la Consiliul Judeţean Timiş, cât şi la Primăria Timişoara, cele două instituţii publice care au finanţat ilegal clubul.