Curtea de Apel București a rămas în pronunțare pe solicitarea medicului ortoped Gheorghe Burnei de modificare a controlului judiciar în sensul a-i permite să profeseze la un spital de stat
Medicul Gherorghe Burnei, acuzat de 22 de infracțiuni de luare de mită, a cerut judecătorului Dorel Matei de la Curtea de Apel București să-i permită să profeseze la Spitalul Marie Curie din București.
„Observați durata lungă a măsurii, simpla trecere a timpului nu e un element de neglijat. Nu poate să predea studenților pentru că nu poate profesa la stat și are interdicția de a lua legătura cu medici. Numărul de medici pediatri ortopezi e redus, iar intervențiile pe care le făcea el nu le mai face nimeni. Să îi permiteți să își exercite profesia”, a solicitat avocata medicului Burnei.
Avocata a mai arătat că s-a vehiculat în presă că medicul Gheorghe Burnei făcea experimente pe oameni dar „nu avem un minim probator care să ne ducă în această direcție”.
„Respingeți solicitarea, ar fi jignitor pentru celelalte cadre medicale să se întoarcă în exact în locul în care a comis fapta, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic!”, a spus procurorul în replică.
În ultimul cuvânt, medicul Gheorghe Burnei a declarat: „Eu tot ce am făcut am făcut pentru sprijinul copiilor. Nu am cerut nimănui nimic. Toți cei care au venit la mine au venit din proprie inițiativă, cu o exuberanță disperată. Eu nu încerc să influențez cu absolut nimic. Ce vedeți acolo, 22 de fapte...sunt puse unele de două sau de trei ori. Am reușit să fac un spital ca o ultimă stație...Eu puteam să lucrez la un spital privat sau în străinătate. Am adus economii de milioane de euro la Casa Națională (n.r. - de Sănătate). De șapte luni nu am reușit să țin cursuri...”
„Dar la privat vi s-a permis să profesați”, l-a întrerupt judecătorul.
„N-au un centru corespunzător. N-au aparatură...N-am găsit un loc în care să îmi desfășor activitatea. De trei săptămâni mi s-a dat voie să lucrez la privat. Dacă aveam spirit mercantilist aveam milioane de euro. Ei (n.r. - pacienții) vin și la ușă, vin după mine în parc...”, a răspuns medicul.
În data de 11 decembrie 2016, șeful secției de ortopedie a Spitalului Marie Curie, Gheorghe Burnei, a fost reținut de procurorii Parchetului Capitalei pentru luare de mită, a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă și plasat ulterior în arest la domiciliu.