Dezastru pentru PSD înainte de Congres! Un nume greu a fost condamnat! Câți ani de închisoare a primit politicianul

Dezastru pentru PSD înainte de Congres! Un nume greu a fost condamnat! Câți ani de închisoare a primit politicianul

Fostul președinte al Consiliului Județean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru conflict de interese.

Curtea de Apel Galați a dat o sentință definitivă în dosarul „Sportul”, în care Gheorghe Bunea Stancu, fostul președinte al Consiliului Județean, a primit, în primă instanță, 3 ani de închisoare pentru conflict de interese.

Curtea de Apel Galați a desființat în parte sentința Tribunalului Vrancea și a majorat pedeapsa în cazul lui Stancu cu 8 luni, astfel fostul baron a fost condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare, informează Realitatea. 

Fostul director economic al Consiliului Județean, Alina Rusu, a rămas cu sentința din prima instanță, respectiv achitare. În cursul zilei de astăzi, Gheorghe Bunea Stancu va ajunge la penitenciar.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sentinţa primei instanţe, Tribunalul Vrancea, din data de 8 martie, a fost contestată de Stancu, dar și de DNA Galaţi.

Stancu fusese condamnat la 3 ani închisoare pentru conflict de interese, fiind achitat pentru abuz în serviciu. Inculpat în acelaşi dosar mai era şi fostul director economic al CJ Brăila, Rusu Alina Daniela, însă aceasta a fost achitată.

La începutul lunii august 2015, procurorii DNA Galaţi au dispus trimiterea în judecată a lui Gheorghe Bunea Stancu şi a directorului economic al CJ, Alina Daniela Rusu. Inculpaţii sunt acuzaţi de infracţiunile de abuz în serviciu şi conflict de interese, asta după ce au aprobat finanţarea a două cluburi sportive, SC Club Fotbal Brăila şi Asociaţia Handbal Club “Dunărea” Brăila, considerată ilegală de procurorii DNA. Dosarul a ajuns la Tribunalul Vrancea, unde se află încă o cauză în care este judecat fostul preşedinte CJ Brăila, “Stancu vs. DNA”. În acest dosar, Gheorghe Bunea Stancu este judecat pentru infracţiuni de corupţie, alături de alţi funcţionari ai Consiliului Judeţean Brăila, fiind vorba de acordarea unor contracte considerate de procurori preferenţiale, prejudiciul estimat de aceştia fiind de aproape 3 milioane lei. Judecata este în curs.