Gestul inuman al doctorului Conea, "taxat" de absolvenţi de medicină:"Nu aş vrea să dau mâna cu un asemenea om"

Absolvenţi ai Facultăţii de Medicină Bucureşti, promoţia 2012, viitori medici, reacţionează faţă de gestul inuman al ginecologului Mircea Conea faţă de o pacientă gravidă internată să nască la Maternitatea Bucur. Doctorul, cu 30 de ani de carieră în spate, nu s-a mulţumit cu "cadoul" de 300 de lei băgat în buzunar de bărbatul femeii, ci a vrut mai mult. El a condiţionat actul medical (operaţie de cezariană) de primirea sumei de 700-800 de lei.

Absolvenţii, viitorii medici, condamnă cu toţii acest gen de fapte. Recunosc că sistemul le este defavorabil medicilor, că-s salariile foarte mici, nu sunt bani pentru proiecte şi studii de cercetare, că statul cheltuie bani cu pregătirea lor timp de ani de zile, dar nu e în stare apoi să le ofere condiţii decente de lucru. Niciuna din toate acestea, spun tinerii, nu justifică fapta doctorului de condiţionare a actului medical. Ei spun că dacă vrei cu adevărat să fii medic, tot poţi să fii, că ai de ales: rămâi aici sau pleci în străinătate. Dacă rămâi însă ai nevoie de sprijinul părinţilor pentru a putea trăi din salariul de medic, altfel nu te poţi descurca. "Nu există nicio justificare" "Un gest absolut jalnic din partea lui. Probabil că aşa a fost obişnuit! e adevărat că mi se pare cel puţin trist faptul că sistemul de sănătate e organizat aşa cum e, dar asta nu justifică gestul medicului ginecolog. Am mai auzit de asemenea fapte, pentru care eu consider că nu există nicio justificare. Personal eu n-aş vrea să dau mâna cu astfel de oameni. Nu ştiu ce salariu avea, dar cu siguranţă nu era suficient, pot să înţeleg că esti oarecum forţat să accepţi un cadou sau o remuneraţie, dar să condiţionezi actul medical, asta este cu totul altceva. Cred că oamenii de acest gen, cărora dacă nu li se oferă nu fac, nu ar trebui să mai lucreze. Sunt egoişti. Nu cred că societatea are nevoie de el, dacă medicul lucrează doar în interesul lui, când vrea el, cum vrea el, fără să respecte regulile deontologice. Numai are rost jurământul pe care l-a depus a rămas golit de conţinut. Un medic care procedează aşa, un doctor lipsit de integritate nu prea face nimic bun pentru societatea în slujba căreia s-a angajat. Eu încă nu am decis ce o să fac. Dacă o să-mi găsesc o ofertă bună în străinătate, plec fără să mă uit înapoi!", spune un tânăr, în vârstă de 24 de ani, care abia urmează să depună jurământul lui Hipocrate. "Eu sunt o furnicuţă într-un muşuroi"  "Fără îndoială nu e primul caz, au mai fost. Cu toate acestea, salariile medicilor continuă să scadă, nimeni nu face ceva împotriva luării şpăgii şi a salariilor mici. Mai sunt necesare şi alte măsuri. Ştiţi că un medic la început are un salariu de până în 10 milioane?! Nu te poţi descurca. Eu sunt din Bucureşti şi stau cu părinţii, dar alţii?", mărturiseşte o tânără absolventă, în vârstă de 25 de ani. E dezamăgită, dar şi plină de speranţă în acelaşi timp: "Eu o să-mi fac rezidenţiatul aici, în România. Şi o să văd, dacă nu mă descurc, voi încerca să plec. Cred că dacă vrei să faci ceva luminos, faci, oriunde ai fi, indiferent că eşti în România sau în altă parte. Trist este că aici, acum, nu poţi beneficia de condiţii decente de muncă după ce atâţia ani ai învăţat pe brânci... Eu sunt o furnicuţă într-un muşuroi...generaţia mea e destul de bună, sunt o groază de copii deştepţi. Problema este că foarte, foarte, foarte mulţi dintre ei vor să plece. La noi la medicină, cei mai buni vor să plece în străinătate, cu burse pe la Harvard, cu proiecte ştiinţifice. Fiecare face ce e mai bine pentru el. Şi eu, dacă nu voi putea să mă realizez aici, voi pleca!" încheie tânăra. "Nu toţi sunt aşa" "Aşa ceva nu se face. Nu sunt de acord cu condiţionarea actului medical. Dar nici nu mi se pare normal să fie prezentat în faţa instanţei cu propunere de arest pentru 29 de zile, în timp ce Nuţu Cămătaru e eliberat din puşcărie, în timp ce îl văd pe senatorul Cătălin Voicu, acuzat de trafic de influenţă, bine merci în Parlament. Numai simplul fapt că, la un moment dat, a fost propus să fie ministru al Justiţiei, mă îngrozeşte, este inacceptabil. E strigător la cer! Ce încredere să am eu în Justiţie, într-un judecător de tribunal de nu ştiu unde atâta timp cât judecători de la Curtea Constituţională sunt aşa cum sunt. Au ieşit, după hotărârea CCR, la TV să facă propagandă. Mă întrebi despre cazul Conea. E condamnabil, gestul lui este incalificabil. Nu a mai respectat jurământul lui Hipocrate. e drept că de când l-a depus el, jurământul a fost upgradat. Acum nu mai jurăm pe zei şi zeiţe...Dar să ne uităm şi la condiţii. Are 30 de ani de carieră, salariul nu putea să depăşească 25 de milioane. Un începător are salariul minim pe economie. Pentru unele specializări se mai dau nişte sporuri, dar dacă stai cu chirie nu-ţi ajunge. În trecut, medicii nu erau împovăraţi de grija zilei de mâine, acum însă situaţia este cu totul alta şi nimeni nu face nimic. Ce să mai spun de condiţiile din spitale, nu tu spirt, nu tu medicamente, perfuzii, branule. Un caz de genul Conea, atât de mediatizat, întăreşte şi generalizează părerea populaţiei despre medici, negativă, şi nu e corect, pentru că nu toţi sunt aşa!", ne spune şi o tânără absolventă, în vârstă de 26 de ani. Nu-şi vede viitorul aici. Şi ea pleacă din ţară.  În contextul actual, complet nefavorabil, dacă ar fi să o ia de la capât, cei trei tineri n-ar da medicina pentru alt domeniu. De ce? "Fără nici o ezitare aş alege tot Facultatea de Medicină, indiferent de condiţiile de trai din România. Din două motive: pentru că îmi place şi pentru că oricând pot profesa în altă parte, unde pot învăţa şi lucruri noi care aici nu se fac din lipsă bani pentru cercetarea ştiinţifică!". Ca o concluzie, este bine ca Justiţia să-şi facă treaba, pe toate palierele, dar pentru ca sistemul de sănătate să devină performant sunt necesare măsuri şi din partea celorlalte puteri în stat; Parlamentul şi Guvernul.