Editura Evenimentul si Capital

Probabil CEL MAI TEMUT MAFIOT al lumii A RECUNOSCUT că are un PUNCT SLAB. Duşmanii lui exultă

Autor: | | 0 Comentarii | 2509 Vizualizari

Joaquin Guzman, poreclit El Chapo, este cel mai mare traficant de droguri din lume. Mexicanul e încarcerat în America de aproape 2 ani, iar procesul sau e în plină desfășurare în New York, acolo unde acesta se află în spatele gratiilor.

El Chapo a evadat în urmă cu 2 ani, iar de atunci polițiștii stau cu ochii pe el 24 de ore din 24. Acesta stă izolat de restul deținuților din închisoare și nu are voie să primească vizite decât de la avocați, și acestea destul de rare.

Mexicanul a cerut să își vadă familia, soția și cele două fețe gemene de doar câțiva ani, însă procurorii i-au respins apelul. Chiar și așa, El Chapo a reușit să se reunească pentru un scurt moment cu cele trei, după ce i-a transmis soției sale, Ema, prin intermediul avocatului, să le aducă pe fetițe la sală de judecată, notează cancan.ro.

Este pentru prima data când traficantul își aduce copiii în sala de judecată, fetițele fiind ținute departe de toată agitația procesului prin care trece bărbatul, însă El Chapo a ținut neapărat să le vadă pe micuțe. Copiii sunt punctul sensibil al traficanților de droguri, aceștia protejându-și copiii mai mult că orice. Polițiștii nu i-au dat însă voie să se apropie de acestea, mexicanul fiind escortat de polițiști înarmați pe toată durată desfășurării procesului. De altfel, celălalt mare traficant de droguri din istorie, Pablo Escobar, a fost prins de polițiști după ce a vorbit cu fetița sa la telefon, deși știa că este ascultat. Escobar a riscat totul pentru câteva minute la telefon cu fiică să și a fost prins și ucis.

Condiţiile din închisoare sunt contestate de baronul mexican al drogurilor, Joaquín Guzmán Loera sau „El Chapo”. Acesta susţine că este ţinut în celulă 23 de ore pe zi, având doar o oră la dispoziţie pentru a se întâlni cu avocaţii săi, şi că i-au fost interzise vizitele din partea familiei sau presei. Avocatul lui El Chapo acuză autorităţile că l-au transformat în cel mai păzit deţinut din SUA şi că nu i se permite să îşi pregătească apărarea pentru proces.

Pagina 1 din 1
Tag-uri: chapo, el chapo, guzman



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Fapt divers

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
13:08 Războiul dintre Carmen Dan și Gabriela Firea s-a mutat la Parchet! L-a turnat omul primarului pe subalternul favoritei lui Dragnea? 13:07 ATENTAT POLITIC EȘUAT. Cum a reușit Liviu Dragnea să scape dintr-o nouă ambuscadă. Editorial de Dan Andronic. 11:35 SCANDAL MONSTRU în direct la Antena 3. EXISTĂ O CÂRTIŢĂ a SRI? În urma dezvăluirilor, CINEVA DIN PSD poate fi exclus. Alertă în politică 09:10 Dragnea şi Firea AU BĂTUT PALMA ÎN CEx pentru un SCOP COMUN. De abia AZI S-A AFLAT! Funcţie importantă... 09:08 Adevărata bombă de la CEx al PSD? LUI TĂRICEANU NU-I VA PLĂCEA... Breaking news în politică 08:49 Victorie amară pentru Dragnea. Există un SACRIFICIU NEŞTIUT. Puciştii vin puternic pe turnantă. NEWS ALERT 08:44 Contribuția noului Binom SRI – Parchetul General la rămînerea lui Liviu Dragnea în fruntea PSD. Gândul lui Cristoiu 08:43 Şi totuşi, FIREA L-A ÎNVINS PE DRAGNEA înainte de CEx. Avem un nou NR. 1 ÎN PSD. Breaking news 17:07 DEZVĂLUIRI incendiare din CEx al PSD. Momentul de COTITURĂ care l-a SALVAT pe Liviu Dragnea de la debarcarea din PSD 13:46 DRAGNEA anunță REMANIEREA: „Nu trebuie să rămână în GUVERN” 13:39 Dragnea A PĂŢIT-O RĂU! SĂ FIE MÂNA PUCIŞTILOR? Numai la asta nu se aştepta şeful PSD... Breaking news politic 12:25 „Problema PSD ului și a lui Dragnea nu este CORUPŢIA, ci PROSTIA ajunsă chiar la rang de VIRTUTE” 12:16 Trădare în CEx al PSD? Declaraţii incendiare ale lui Marian Oprişan: „NU MOR DE DRAGUL LUI DRAGNEA” Breaking news 10:22 Scandalul din CEx ajunge la acuzații grave. Cine din PSD dă de băut PROCURORILOR pentru a scăpa de DOSARE de evaziune FISCALĂ? Alertă 10:22 Previziunea lui ION CRISTOIU despre CEx PSD: „Se va SFÂRȘI prost” 10:21 Firea a aflat detaliile murdare din CEx al PSD. Dragnea va lovi năprasnic, dar ADEVĂRATA BOMBĂ vizează două nume din Guvern 10:20 Băsescu îl face pe Dragnea cu ou și oțet: Atât de nociv încât până la sfârşitul anului va trebui să plece 09:07 DECLARAȚII la ieșirea de la ȘEDINȚA CEx. FIREA: „S-a CERUT EXCLUDEREA mea” 09:05 VOT în CEx. Majoritate covârşitoare pentru DRAGNEA. Ce se întâmplă cu RĂZVRĂTIȚII din PARTID? BREAKING NEWS 09:05 Dragnea A CÂŞTIGAT LUPTA DIN CEx al PSD! Declaraţia care spune totul. Breaking news-ul anului în politică

Articole salvate