Au apărut imagini cu Nicolae Ciucă de la GLOBSEC Forum 2024. Liderul PNL s-a pozat cu preşedintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen şi cu preşedintele Cehiei Petr Pavel, precizând că s-a simţit excelent în compania acestora. Fostul premier a spus că discuţiile de la Globsec Forum conturează viziunea unei Europe mai sigure şi mai unite, subliniind că ”România e pregătită să joace un rol cheie în consolidarea securităţii regionale”.
Imagini cu Nicolae Ciucă de la GLOBSEC Forum
„O seară aparte la castelul Praga, alături de lideri europeni importanţi, reuniţi la GLOBSEC Forum 2024. M-am simţit excelent, ca de fiecare dată, în compania Ursulei von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene şi a lui Petr Pavel, preşedintele Cehiei”, a scris Ciucă pe Facebook, postând şi imagini de la eveniment.
Ursula von der Leyen l-a luat în brațe
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-a îmbrățișat pe Nicolae Ciucă când l-a văzut. Nu mai este un secret că relația dintre fostul premier și Ursula von der Leyen nu este doar pe linie politică PPE, ci ca se apreciază reciproc foarte mult.
Ce spune Nicolae Ciucă
Ciucă a spus că dezbaterile care au loc în aceste zile la Globsec Forum conturează viziunea unei Europe mai sigure şi mai unite. „Iar România e pregătită să joace un rol cheie în consolidarea securităţii regionale”, dă asigurări liderul liberal. Imaginile cu Ursula von der Leyen apar în contextul în care negocerile pentru atribuirea unui post de comisar european României sunt în desfăşurare, iar PSD şi PNL îşi dispută nominalizarea pentru această funcţie.
Fostul premier a mai spus că a prezentat, la conferinţa Globsec de la Praga, exemplul României ”ca pe o poveste de succes, în care adversari politici şi-au unit forţele pentru a guverna ţara într-o perioadă dificilă”. El a declarat că ţara noastră ”trebuie să fie văzută pe aceste scene importante de dezbatere şi să contribuie la discuţiile geopolitice”.