Gestul care a uimit Lumea. Meghan şi Harry, cu ideologia în pat

Gestul care a uimit Lumea. Meghan şi Harry, cu ideologia în pat

Meghan Markle nu va face mai mult de doi copii cu principele său Harry. Astfel a hotărât, astfel a căzut de acord cu iubitul ei soţ. Motivul? Copiii fac rău mediului înconjurător. Iar după aceste declaraţii social media a explodat.

Cu cât sunt mai mulţi, cu atât mediul înconjurător suferă, şi se risipesc resurse preţioase necesare salvării omenirii. Iar Harry şi Meghan, atât cât pot ei, vor să contribuie la salvarea planetei. A explicat toate acestea fiul Dianei Spencer în cursul unui interviu acordat lui  Jane Goodall, expert în Etologie (Ramură a biologiei moderne care studiază comportamentul, modul de viaţă al animalelor şi plantelor) şi care va fi publicat în revista Vogue Uk (unde altundeva?), publicaţia cea mai importantă a revistei de modă şi care o va avea pentru prima dată pe Meghan ca directoare. O funcţie ţinută ocupată şase luni de zile şi care a costat-o o groază e critici din cauză că n-a introdus-o pe Regina Elsabeta a II-a printre femeile care au schimbat sau care vor schimba lumea, notează Libero.

Tonuri glumeţe

Bineînţeles că ducele a folosit tonuri glumeţe cu interlocutoarea sa, încercând să-şi  "apere" jumătatea de ulterioare critici. "Mereu am vrut să încerc, să respect şi să garantez" referindu-se la mediu, "chiar înainte de a avea un fiu". Iar când Jane Goodall îl provoacă zicând "să  nu fie prea mulţi", el dă replica: ''Doi maximum''. În felul acesta mediul înconjurător este salvat.

Probabil că şi ducii de Sussex s-au molipsit de  boala aceea numită ''eco-anxietate'', care-i îndeamnă pe mulţi să nu facă copii fiindcă lumea ar suferi. Clar că trebuie avut respect şi comportament responsabil cu mediul, dar să decizi să  nu ai copii fiindcă nu ai cum să-i menţii, sau că nu ai instinct matern, pare puţin cam ciudat.

Va renunţa Meghan la curele de înfrumuseţare pentru a salva planeta?

Ne puteți urmări și pe Google News
Nu se ştie nici măcar dacă de mâine Maghan Markle vă renunţa să se supună la preţioasele şi costisitoarele tratamente de frumuseţe, toate poluante, dacă nu-şi va mai vopsi părul, dacă nu-şi va mai lăcui unghiile (există, oare, vreun lac de unghii nepoluant?), va înceta să folosească celularul sau PC-ul sau nu se va spăla zilnic, nu îşi va schimba zilnic  lenjeria, nu se va urca într-o maşină care poluează fără discuţie, ca să nu mai vorbim de avioane? Ce vor spune Harry şi Meghan atunci?. Sunt doar câteva din indignările oamenilor care au rămas şocaţi după cele declarate de Harry.