Ca și în cazul doctorilor, unde există Colegiul Medicilor, pentru eliberarea avizului de liberă practică există Ordinul Biochimiștilor, Biologilor și Chimiștilor în Sistemul Sanitar din România (OBBCSSR). Anual, laboranții din spitalele românești, clinici sau centre de cercetare trebuie să plătească o taxă către această organizație profesională nonguvernamentală, apolitică, nonprofit, în valoare de 100 de lei, dar și să acumuleze un punctaj, adesea prin participarea la anumite cursuri, prin cumpărarea unei reviste lunare, toate însumând alte sute de lei, sume deloc de neglijat. Dar să spunem că acestea sunt părțile mai puțin plăcute ale meseriei. Și totuși, aceste fonduri OBBCSSR s-au transformat într-un interes ilicit, coordonat după un sistem al poliției naziste, fără nici cea mai mică exagerare.

Ordinul, apolitic? Președintele se recomandă deputat PRM

În urmă cu 15 ani, Constanța Popa a preluat frâiele acestei organizații. Încet-încet, dar constant, lucrurile au început să o ia la vale. La vremea respectivă, cea care acum se recomandă „formator de formatori”, parafa adresele oficiale ale instituției pe care o reprezintă și astăzi cu titulatura „Constanța Popa, președinte OBBCSSR, Deputat PRM”, așa cum se poate vedea și în facsimil. După ce lanțul de iubire s-a rupt între ea și partidul lui Vadim, deși mai degrabă și-a dat seama că multitudinea de statuturi semnalează de departe un conflict de interese, Constanța Popa a renunțat să se mai recomande ca deputat, însă a precizat, într-un drept la replică, că activitatea Ordinului care oferă autorizația de liberă practică a celor care ne lucrează testele de sânge sau, mai generalist, biologice, „a fost susținută, între anii 2004-2005, de Biroul parlamentar al Doamnei Constanța Popa”(sic!). Răspunsul tulburător de sincer a fost încorporat într-o explicație oficială intitulată „Contraargumente la expunerea de motive a proiectului de lege privind propunerea de modificare a legii 460/2003”.

 

Cum cere Constanța Popa sute de euro pe cursuri făcute de SRL-ul ei

Fiecare membru trebuie să realizeze 40 de puncte anual, participând la cursuri dedicate, de perfecțio nare, altfel nu primește parafa de la Direcția de Sănătate Publică. Prețul pe zi la un curs de formare este cuprins între 20 și 40 de euro, dar deseori o zi de curs pentru specializare ajunge să coste peste 100 de euro. Și, mai rău, unul singur nu este suficient. În urma acestei obligații colective, OBBCSSR înregistrând peste 3.500 de membri, Constanța Popa a pus pe masă cursurile CALILAB, o firmă pe care o patronează și care are ca scop, reglementat prin lege, să verifice laboratoarele medicale periodic.

Cursurile CALILAB sunt scumpe, dar creditul e garantat!

Asociația pentru Calitatea în Laboratoare CALILAB taxează lunar instituții de analiză și cercetare, pentru a le verifica și atesta cu „clibrat” și „bun de funcționare” a aparatelor. De la un singur laborator, CALILAB poate scoate o taxă de 4 mii de lei sau mai mult. Pe piață sunt foarte puține firme, cât degetele de la o mână, care au primit acreditare pentru a face astfel de verificări vitale pentru sistemul de sănătate din România. Și pentru că a fost loc de mai mult, Constanța Popa, președinte CALILAB, a decis să organizeze cursuri scumpe, ca membri Ordinului să își poată acumula punctajul. „Dacă facem cursurile la Ministerul Sănătății, doamna Popa ne scade din punctaj. Și ajungem, de nevoie, să facem cursurile CALILAB, firma ei, ca să ne dea punctajul maxim. Practic, ne plătim pur și simplu dreptul de liberă practică”, ne-a declarat o sursă „terorizată de acest tiran”.

 

Umilirea mamei lui Vlad Mixich: a pus-o să-și ceară iertare în scris

 

Jurnalistul Vlad Mixich (foto), absolvent și al Facultății de Medicină, nu a știut niciodată umilințele la care a fost supusă mama lui, care ocupa, anul trecut, funcția de președinte al unei fliale OBBCSSR. „Rodica Mixich este o femeie la vreo 70 de ani. Au profitat de vârsta ei (n.r. conducerea de la București) și au umilit-o”, ne-a declarat o sursă. Alături de această afirmație vine și un act uluitor în care Rodica Mixich a fost pusă să recunoască gesturi puerile pe care oricum nu le-a săvârșit.

 

„Declarație pe proprie răspundere,

„Subsemnata Mixich Rodica, cu funcția din OBBCSSR de președinte, am participat în anul 2017, pe ascuns, fără a-i consulta pe colegi sau membri organelor de conducere legal alese la discuțiile cu reprezentanții Ministerului Sănătății privind exercitarea profesiilor de biolog, chimist și biochimist în sistemul sanitar și la elaborarea Titlului IX al PL.

Din inconștiență, nepricepere, interes, ignoranță am acceptat/ consimțit scăderea statutului profesional actual de 9 ani al membrilor OBBCSSR la un statut profesional al membrilor numai cu licență. Îmi cer iertare colegilor mei din OBBCSSR, nu am săvârșit fapta cu intenție. Sper ca delegația reprezentanților legali ai OBBCSSR care participă în anul 2018 la discuțiile cu reprezentanții MS să obțină respectarea legii nr. 460/2003.

Cunoscând dispozițiile art. 326 Cod Penal cu privire la falsul în declarații, declar pe propria răspundere că datele completate sunt în conformitate cu realitatea.”, a fost declarația dată și semnată de Rodica Mixich în data de 12.07.2018. Apoi, în 13 martie 2019, doamna Mixich a fost eliminată din Ordin, Constanța Popa imputându-i faptul că nu și-ar fi plătit 3 luni contribuția către OBBCSSR în perioada 2013-2014.

 

Cine comentează e acuzat de atentat la alegerile prezidențiale de anul viitor

 

De n-ar fi de plâns pentru laboranți, ar fi o scenă desprinsă dintr-o comedie proastă. Un membru care s-a ridicat împotriva Constanței Popa și a despus o petiție pe care se aflau numele a câteva sute de membri care cereau demiterea ei, a fost acuzat de fals, președintele OBBCSSR susținând că acele semnături sunt false, apoi a contactat fiecare membru al cărui nume apărea pe lista petiției și le-a impus să declare în scris, cu lux de amănunte, de ce au semnat, în ce context și cine le-a propus această inițiativă. Pe intițiatorul petiției nu doar că îl cercetează disciplinar, dar îl acuză de atentate la siguranța națională: „Constatarea contextului actual al alegerilor europarlamentare și alegerilor prezidențiale din anul în curs în care se vor colecta date și se vor depune liste cu semnături, sesizând pericolul social pe care îl are falsificarea unor liste a unor semnături și a antetelor/scopurilor pentru care au fost colectate semnături pe liste”. De asemenea, specialistul „este suspendat din funcția de membru al OBBCSSR până la dovedirea nevinovăției sale prin decizia finală a unei instanțe judecătorești”. Această decizie s-a luat în urma unui paragraf din codul de etică a Ordinului, unul care frizează seriozitatea instituției: „Specialistul nu trebuie să se angajeze în nicio acțiune desfășurată pe ascuns, prin intrigi, uneltiri, injurii, minciuni, prin orice mijloace, împotriva unui coleg de muncă, împotriva unui membru al organizației profesionale OBBCSSR, împotriva unui membru al unui organ de conducere al OBBCSSR, împotriva unui organ de conducere al OBBCSSR sau împotriva OBBCSSR în ansamblul său”.

Așadar, pe model comunist, orice nemulțumire vizavi de conducere sau de instituție va fi sancționată drastic. În chestionarul de șase pagini trimis către laboranți există o rubrică pe care trebuie să o semneze obligatoriu și care sună așa: „Mă angajez ca în calitate de membru al organizației profesionale, Autoritate de reglementare națională OBBCSSR, voi informa OBBCSSR despre orice campanie de strângere de semnături ale MEMBRILOR OBBCSSR pentru a nu ne mai afla în viitor, eu ca membru și organizația profesională din care fac parte, în această situație când conducerea OBBCSSR trebuie să repare răul făcut de niște liste colectate pe ascuns de conducerea OBBCSSR”(sic!).

 

Anchetă ca la Securitate

Un biolog din Dolj a primit un formular cu 28 de întrebări de la departamentul juridic al Ordinului, prin șeful Tatiana Fulga, despre felul în care a creat un grup de Facebook destinat membrilor OBBCSSR din localitate. „Departamentul juridic, luând act de încălcarea Codului de etică al OBBCSSR, trebuie să transmiteți la sediu pe e-mail, până la data de 17.01.2018, orele 16.00 răspunsuri la următoarele întrebări care vizează informații neadevărate postate de dvs pe grupul de Facebook autointitulat OBBCSSR filiala Dolj grup închis, redenumit în data de 12.01.2018, Județul Dolj – grup închis, apoi redenumit în data de 13.01.2018, orele 12.48, Județul Dolj – grup secret în documentul afișat intitulat Bilanțul anului 2017. În calitate de (…) aveți un mandat din partea organului de conducere al OBBCSSR Dolj, Consiliul Județean, de creare pe internet a grupului închis intitulat OBBCSSR Dolj grup închis, grup închis care nu este accesibil tuturor membrilor, măcar cei din filiala Dolj, având în vedere faptul că membri OBBCSSR sunt egali în drepturi?” (Sic!)

 

Chemați la pichetat contra credite

Pe 18 aprilie 2018, toți cei din OBBCSSR au primit din partea Constanței Popa un e-mail în care erau anunțați că dacă vor participa la „pichetarea sediului Ministerului Sănătății în 20 aprilie 2018, vor primi 34 de credite pentru timpul acordat”. De asemenea, pentru cei din țară, „transportul dus-întors din localitatea de domiciliu la București și diurna sunt decontate de OBBCSSR”.

 

 

Te-ar putea interesa și: