Președintele Klaus Iohannis a vorbit în cadrul Summit-ului B9, de la București, despre faptul că în România s-a ajuns la alocarea a 2% din PIB pentru Apărare.
„După cum cunoașteți am lansat acest format împreună cu președintele Poloniei în noiembrie 2015. De atunci, B9 a avut o dinamică puternică la nivel de măsuri guvernamentale, la nivel de politici internaționale.
Formatul s-a consolidat într-o platformă de discuții informale pe flancul estic al NATO. Ceea ce ne-a adus împreună au fost riscurile actuale și cele provenite din partea estică.
Acționând împreună, în această manieră, găzduim sisteme cheie de apărare ale alianței, precum și sistemul de apărare antirachetă. Participăm activ în teatrele de operațiuni, suntem implicați activ în eforturile de stabilire a păcii, participăm la creșterea contribuției europene în cadrul NATO.
Subliniez angajamentul României de a aloca 2% din PIB pentru apărare, din anul 2017. Asumarea acestui angajament s-a realizat chiar la începutul mandatului meu, la propunerea mea, dar cu acordul tuturor forțelor politice din România. Cred că este un exemplu pozitiv de cooperare între forțele politice din cadrul unui stat membru NATO”, a spus Klaus Iohannis.