Ofiţerii Interpol au tăbărât ieri dimineaţă în palatele lui Ion Stancu (zis Tibi), cel mai bogat rom din Timişoara. Tibi nu apare în TOP 300 pentru că singura afacere la vedere e o amărâtă alimentară de cartier. Dar cum Fiscul românesc nu-l întreabă nimic de sănătate pe multimilionarul fără afaceri, o fac germanii, care îl anchetează pentru evaziune fiscală şi spălare de bani. Stancu are maşinile înregistrate în Germania şi acolo, în condiţii incerte, şi-a făcut averea în anii '90. Omul şi-a permis şi o aroganţă, construindu-şi o reşedinţă clonată după Palatul CEC de pe Calea Victoriei,din Bucureşti.
Tibi Stancu, cel mai bogat rom din Timişoara, are o avere uriaşă, dar nicio afacere la vedere. Cum Fiscul românesc nu s-a sesizat, l-au luat la puricat procurorii germani, pentru evaziune şi spălare de bani. Descinderile de miercuri, efectuate la solicitarea procurorilor germani, vizează fraude de natură economică în care sunt implicaţi membrii mai multor familii de romi din Banat, din clanul Stancu. E vorba de evaziune fiscală şi spălare de bani. Prejudiciul estimat în acest dosar se ridică la peste un milion de euro. În urma descinderilor, procurorii au ridicat mai mulţi saci cu documente din palatele a doi cumnaţi, Ion Stancu, zis Tibi, şi Nicolae Stancu. Stancu n-are nimic în acte Cunoscut în comunitate drept cel mai bogat rom din Banat, Tibi Stancu deţine mai multe proprietăţi, între care şi trei palate. Niciunul dintre imobile nu este trecut pe numele lui. Casa în care locuieşte, un palat impozant, construit cu bun gust pe locul unei foste vile, se găseşte chiar în zona zero a oraşului. Are o vedere splendidă, spre parcul Rozelor, scări de marmură, uşi masive sculptate în lemn şi tencuială albă, elegantă. Bărbatul, trecut de 60 de ani, stă, în acte, în casa nevestei, Biza. Pe lângă acest palat pe care îl ocupă de mai bine de 15 ani, a mai început construcţia unuia care urma să fie transformat în hotel, pe strada Avram Imbroane. Arhitectul care l-a proiectat, Nae Buşilă, declara în urmă cu câţiva ani pentru EVZ, că Tibi Stancu i-a cerut să iasă o replică a palatului CEC din Bucureşti. Anii trecuţi a mai început construirea unui al treilea palat în Timişoara. Numărul exact al proprietăţilor sale este greu de aflat, fiind trecute pe numele unor rude sau apropiaţi, însă Timi Stancu este implicat în mai multe revendicări de imobile din Timişoara. În anii trecuţi, mai povestesc cei de aceeaşi etnie cu Stancu, până să îşi mărite fata, îi angajase bodyguard, care nu o scăpa din ochi. Este atent cu impozitele pe case Despre Tibi Stancu, se ştie doar că a plecat după Revoluţie în Germania şi s-a întors după 5-6 ani plin de bani. Ajuns putred de bogat, acesta nu a putut niciodată să îşi justifice provenienţa banilor. În Timişoara nu a făcut niciodată probleme, având respectul tuturor romilor care îl recunosc drept cel mai avut dintre toţi. Doar că nu există indicii ale averii sale. Are maşinile înmatriculate în Germania, iar impozitele pe proprietăţi le plăteşte la timp pentru a nu avea probleme. "La început de an, toţi romii bogaţi îşi trimit reprezentanţi care achită impozitele. Sunt foarte atenţi", spune directorul economic al Primăriei Timişoara, Adrian Bodo. O singură firmuliţă, fără activitate Potrivit fiscului, Tibi Stancu nu are afaceri în România. Există o singură firmă, deschisă de soţia sa, Biza, în 1991, de intermedieri în comerţul cu produse diverse, care din anul 2000 nu a mai funcţionat. Firma nu a fost însă radiată şi are, în prezent, datorii la bugetul statului de aproape 200.000 de lei. Surse apropiate anchetei DNA susţin că milionul de euro pentru care s-a format comisia rogatorie are legătură cu impozite pe clădiri, firme şi maşini neachitate în Germania timp de mulţi ani. La sfârşitul lui august, poliţia timişoreană l-a prins pe nepotul acestuia, Veber, care era căutat în toată Europa de poliţia germană, pentru înşelătorii.
- Palatele romilor, scoase la închiriat
- Mafia imobiliară scoate Timişoara în stradă
- Baştanii îşi scot casele la vânzare
- Mafia baştanilor, faza "şantaj termic"