Majoritatea şomerilor sibieni care au aplicat pentru un loc de muncă în primele şase luni, în reţeaua EURES, prin Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM), au ajuns ospătari în Germania, potrivit Agerpres.
Din cei 104 sibieni care și-au depus actele pentru a pleca la muncă în străinătate, 61 au fost angajați în Germania. „În primul semestru al acestui an, 104 sibieni au depus dosarele în baza de date a AJOFM Sibiu în vederea obţinerii unui loc de muncă în străinătate, din care 55 pentru Germania, 35 pentru Danemarca, patru pentru Italia, trei pentru Spania, câte două pentru Belgia şi Norvegia şi câte unul pentru Franţa, Slovacia şi Austria”, a precizat Dana Radu, purtătorul de cuvânt al AJOFM Sibiu. Pe locul doi în topul celor mai cerute ţări de sibieni pentru a pleca la muncă este Danemarca, unde aceştia au sperat să lucreze în agricultură. Din cei 35 de sibieni care au vrut să muncească în agricultură, au fost acceptați doar trei. Și în Spania au fost acceptați şapte sibieni. De ce acte aveți nevoie pentru a pleca la muncă în străinătate În acest an, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a scăzut numărul sibienilor care au depus dosare în primul semestru pentru a munci în străinătate, prin AJOFM, însă a crescut numărul celor care au ajuns să lucreze legal în vestul Europei. În 2010, au vrut să plece la muncă în străinătate, prin Agenţia Judeţeană, în primele şase luni, 141 de sibieni şi au reuşit doar 62. Anul acesta au depus dosare 104 persoane şi au ajuns la muncă 75. Persoanele interesate de munca în străinătate prin reţeaua EURES se pot adresa AJOFM. Persoanele care doresc să plece la muncă în străinătate, cu ajutorul AJOFM, au nevoie de o copie a BI/ CI sau paşaport cu valabilitate de minimum şase luni, CV model EUROPASS într-o limbă de circulaţie internaţională, cazier judiciar în original care să ateste că nu au antecedente penale (termen de valabilitate şase luni), adeverinţă de la medicul de familie, cu menţiunea „apt pentru muncă”, o poză tip paşaport. Cei care nu ştiu să îşi întocmească CV-ul vor fi ajutaţi de angajaţii de la AJOFM.