Germania negociază cu Rusia. Surpriză de proporții în Uniunea Europeană

Germania negociază cu Rusia. Surpriză de proporții în Uniunea Europeană

Germania intenţionează să achiziţioneze până la 30 milioane de doze de vaccin Sputnik V împotriva COVID-19 în iunie, iulie şi august. Achiziționarea se va realiza prin câte 10 milioane de doze pe lună dacă autoritatea europeană de reglementare a medicamentelor (EMA) va da undă verde serului rusesc. Anunțul a fost făcut de Michael Kretschmer, premierul Saxoniei, land în estul Germaniei.

„Noi pledăm viguros în favoarea unui proces de aprobare rapidă (a vaccinului Sputnik V) până în luna mai”, a scris pe Twitter alesul conservator din fosta RDG, care a avut o întâlnire joi la Moscova cu ministrul rus al Sănătăţii, Mihail Muraşko.

Premierul Saxoniei este într-o vizită de mai multe zile în Rusia

Michael Kretschmer efectuează începând de miercuri o vizită de mai multe zile în Rusia, într-un context est-european și internațional tensionat. Concentrarea de trupe ruse la frontiera cu Ucraina şi soarta opozantului rus Aleksei Navalnîi, care timp de cinci luni de zile a primit îngrijiri anterior în Germania după ce a fost otrăvit cu agent neurotoxic Noviciok în august în Siberia, reprezintă subiecte de o actualitate îngrijorătoare. Starea de sănătate a lui Navalnîi,în prezent încarcerat şi în greva foamei, incomplet refăcut, suscită preocupări în Occident, după ce rude şi aliaţi ai săi au declarat că el poate face oricând un stop cardiac, relatează ziarulromanesc.de, citând presa germană.

Fondul suveran rusesc (RDIF), care a finanţat dezvoltarea acestui vaccin, a declarat la 8 aprilie că a început negocierile cu Berlinul „pentru un contract de cumpărare anticipat”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ministrul german al Sănătății a justificat decizia Berlinului

Ministrul german al Sănătăţii, Jens Spahn, a justificat decizia Berlinului de a face aceasta pe cont propriu prin refuzul Comisiei Europene de a negocia în numelor Celor 27 de state membre UE cumpărarea vaccinului Sputnik V. Se reproșează oarecum Comisiei Europene promptitudinea suspectă în cazul celorlalte vaccinuri împotriva COVID-19.

Bavaria a negociat la rândul său un „contract preliminar” în vederea achiziţionării a 2,5 milioane de doze de vaccin rusesc, sub rezerva aprobării de către EMA. Regiunea Mecklenburg – Pomerania Occidentală i-a urmat exemplul şi a anunţat o precomandă.

Vaccinul Sputnik V este controversat în Europa

Problema utilizării Sputnik V este controversată în Europa. Ministrul francez de externe Jean-Yves Le Drian a reproşat recent Rusiei că a transformat vaccinul într-un instrument de ”propagandă” internațională.

EMA nu a stabilit un termen pentru decizia sa cu privire la Sputnik V. În cazul altor laboratoare – care şi-au prezentat până acum vaccinul anti-COVID-19 spre aprobare – EMA a examinat datele furnizate într-un termen cuprins între 2 şi 4 luni.