Germania: Două clădiri locuite de români, sub supravegherea Poliției

Două clădiri din orașul german Hagen, locuite de români, sunt ținute sub supravegherea polițiștilor.

Polițiștii din Hagen au fost chemați să păzească cele două clădiri, după ce trei dintre conaționalii noștri au fost depistați cu coronavirus, dar nu au respectat măsurile de carantină.

„Autoritățile medicale au instituit carantină pentru toate persoanele din cele două imobile cu trei etaje, dar măsura nu a fost respectată, astfel că administrația locală a decis să solicite ajutorul poliției. Echipaje ale forțelor de ordine vor fi dislocate acolo 24 de ore din 24, până la 1 mai”, anunță g4media.ro.

Un reprezentat al primăriei locale a confirmat că în clădire trăiesc cetățeni români.

„Primăria din Hagen a trimis în România o echipă să documenteze condițiile din localitatea de origine a migranților, ajunși între timp o problemă pentru bugetul de asistență socială a orașului german. Concluzia delegației a fost că în zonă nu există nici un loc de muncă”, potrivit g4media.ro.