Cancelarul federal Angela Merkel va efectua o vizită în Bulgaria şi România, în perioada 11 - 12 octombrie 2010, anunţă ambasada Germaniei la Bucureşti.
Şefa guvernului german ajunge în România pe 12 octombrie. "Cancelarul federal Merkel va purta convorbiri politice cu preşedintele României Băsescu şi cu primul-ministru Boc. Agenda vizitei prevede de asemenea o vizită la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, unde i se va decerna titlul de Doctor Honoris Causa", precizează un comunicat al ambasadei. Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Universităţii Babeş Bolyai, Angela Merkel va fi distinsă la Cluj cu titlul Doctor Honoris Causa ca urmare a contribuţiei istorice în procesul de unificare europeană, precum şi pentru rolul important pe care l-a jucat în "înnoirea cooperărilor internaţionale".
În prealabil, Merkel se va afla în Bulgaria, unde se va întâlni cu primul-ministru Borissov şi cu preşedintele Părvanov. De asemenea, cancelarului federal i se va decerna şi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Ruse. O altă decoraţie care va fi conferită cancelarului federal va fi Ordinul Stara Planina.