Familia Reimann, una din cele mai bogate din Germania, la conducerea firmei care deţine, printre altele, produsele anticalcar Calgon sau reţeaua de restaurante de tip fast food Pret a  manger, a recunoscut duminică că a avut legături cu regimul nazist al lui Adolf Hitler, transmite AFP.

Familia a decis să doneze 10 milioane de euro după ce a aflat de rolul pe care anumiţi înaintaşi l-au avut în susţinerea venirii la putere a lui Hitler în anii 1930 şi care au utilizat munca forţată în timpul celui de-al doilea război mondial, a afirmat purtătorul de cuvânt al familiei, Peter Harf, pentru publicaţia Bild am Sonntag.

"Reimann senior şi Reimann junior se fac vinovaţi. Cei doi antreprenori sunt morţi, dar locul lor ar fi în puşcărie", a apreciat Peter Harf. Albert Reimann senior a murit în 1954, iar fiul său în 1984.

Reimann, cu o avere estimată la 33 de miliarde de euro, este a doua cea mai bogată familie din Germania. Ea conduce societatea financiară JAB Holding, care deţine numeroase mărci de produse de menaj, fiind prezentă şi pe piaţa alimentaţiei sau în industria cafelei.

Familia s-a aplecat asupra trecutului la începutul anilor 2000, iar în 2014 a însărcinat un istoric să realizeze un studiu amănunţit despre legăturile membrilor săi cu regimul nazist, conform sursei citate.

Detaliile compromisului cu nazismul vor fi făcute publice în momentul publicării cărţii pe această temă, scrisă de istoricul Paul Erker de la universitatea din München.

Albert Reimann senior l-a sponsorizat pe Adolf Hitler începând cu 1931, cu doi ani înainte ca acesta să preia puterea, potrivit Bild am Sonntag, afirmaţii susţinute cu scrisori şi documente din arhivă.

Întreprinderea sa, care furniza armament Wehrmacht-ului şi industriei, a fost considerată în 1941 "esenţială" în eforturile de război.

În 1943, compania a recurs la munca forţată, furnizată de 175 de muncitori, şi avea angajat un supraveghetor cunoscut pentru maltratarea personalului.

Nicio compensaţie nu a fost vreodată acordată acestor muncitori, a afirmat Peter Harf. "Dar analizăm ce putem face acum", "vrem să facem mai mult şi să donăm zece milioane de euro unei organizaţii potrivite", a anunţat el.

Majoritatea marilor întreprinderi germane au întreţinut relaţii cu cel de-al Treilea Reich. Constructorul de automobile Volkswagen, în special, este cunoscut pentru faptul că a recurs la mâna de lucru provenind din taberele de concentrare şi din cele de prizonieri de război. 

 

Te-ar putea interesa și: