Viceguvernatorul BNR Florin Georgescu, nominalizat de Victor Ponta ca posibil şef al Executivului, a declarat că discuţiile privind numirea în această funcţie vor avea loc după cel de-al doilea tur al alegerilor şi că a colaborat foarte bine cu Ponta în anul 2012, când a făcut parte din Guvern, informează mediafax.ro.
"Sunt onorat de propunerea domnului Victor Ponta. Am colaborat foarte bine cu domnul Victor Ponta în anul 2012, când am făcut parte din Guvernul condus de domnia sa. Discuţii şi o decizie - desigur, după al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 16 noiembrie 2014", a afirmat Florin Georgescu.
Premierul Victor Ponta a declarat, ieri, după şedinţa coaliţiei, că l-a propus pentru a-i urma în funcţia de la Palatul Victoria pe Călin Popescu Tăriceanu, considerându-l cea mai bună soluţie. Ponta a mai precizat, ca variante de premier tehnocrat, pe viceguvernatorul BNR Florin Georgescu, dacă vor fi probleme de ordin economic sau fiscal, sau pe George Maior, directorul SRI, dacă vor fi probleme de securitate.
Victor Ponta, candidatul alianţei PSD-UNPR-PC, a obţinut 40,44% din voturi în primul tur al alegerilor prezidenţiale, urmat de Klaus Iohannis (ACL), pentru care au votat 30,37% dintre alegători.