GEORGESCU: Al treilea sex

ADRIAN GEORGESCU: "Thomas Beatie, din Oregon, s-a născut femeie, apoi, printr-o operaţie, a ajuns bărbat."

Soţia lui, Nancy, neputând avea copii, Thomas, care încă deţine organele reproducătoare feminine, a devenit chiar primul „bărbat însărcinat“.

Thomas şi Nancy or avea probleme, dar tu, viitorule Beatie, va trebui să vii pregătit pe lumea asta! Născut de tatăl legal, poţi fi alăptat de soţia mamei sau de un unchi care a fost cândva mătuşă. Noi nu le mai considerăm excepţii, ci stiluri alternative de viaţă, pentru că, vei vedea, ne preocupă foarte mult libertatea individului. De exemplu, cea a părinţilor, care îţi pot schimba sexul încă din stadiul embrionar. Iar dacă ei n-au nimerit-o, poţi rezolva mai târziu, cu ajutorul unui chirurg şi a câtorva hormoni.

Sau te poţi muta în California, unde guvernatorul Schwarzenegger tocmai a aprobat o lege care descurajează folosirea în şcolile publice a termenilor „mama“ şi „tata“, ori „soţ“ şi „soţie“, cuvinte considerate ca fiind discriminatorii la adresa cuplurilor de homosexuali sau transsexuali. Vor fi înlocuiţi, probabil, de „Părintele 1“ şi „Părintele 2“. Conform noii legi, dacă se va simţi fată, orice băiat va putea deveni „Regina frumuseţii“ şi va putea folosi vestiarul domnişoarelor. Aşadar, băiatul care va face o gaură în zid pentru a trage cu ochiul în respectiva încăpere va fi considerat a avea un comportament indecent, dar cel care se va schimba acolo va fi văzut drept normal. Ce se va întâmpla însă cu cei 99,9 la sută copii cu identitate sexuală precizată, de pildă, cu fetele cărora li se va încălca dreptul la intimitate când se vor trezi cu o nouă „colegă“ în vestiar? Au dreptul să se simtă stânjenite şi umilite? Guvernatorul Arnie nu ne spune.

Din categorie strictă, sexul devine teritoriu, un „no man’s land“ în care copilul este îndemnat să se aventureze. Se accentuează şansa ca el să-şi descopere acolo adevărata identitate, nu şi riscul ca mediul să-i influenţeze decisiv alegerea, întrucât se află acolo la o vârstă prea fragedă pentru a putea opta. Peste câţiva ani, apartenenţa la un sex va putea deveni chiar o modă: marţi vei fi căpitanul echipei de fotbal american, vineri vei conduce trupa majoretelor.

Sau poate exagerez şi e doar metoda prin care Schwarzenegger îşi pregăteşte publicul pentru revenirea pe marele ecran. Să turneze Arnie partea a doua la „Gravidul“? Să fie „Terminator n“, un film în care un robot cu fustiţă va veni dintr-un viitor al androginilor să mătrăşească 99 la sută din omenire pentru a salva un copil cu sexualitate incertă? Ar fi bine. Oricând e de preferat un film prost unei realităţi distorsionate (articolul dezvoltat poate fi citit pe www.adriangeorgescu.ro).

Comentaţi pe www.adriangeorgescu.ro