Evenimentul Zilei > Politica > George Simion, paranghelie în pandemie. O sută de invitați au petrecut haiducește de ziua șefului AUR
George Simion, paranghelie în pandemie. O sută de invitați au petrecut haiducește de ziua șefului AUR

George Simion, paranghelie în pandemie. O sută de invitați au petrecut haiducește de ziua șefului AUR

De ziua lui, liderul Partidului AUR, George Simion, a petrecut, la iarbă verde, haiducește, cu activul de partid. Pe lângă mâncarea și băutura de rigoare, paranghelia s-a lăsat cu hore și sârbe, dar și scandări împotriva USR.

În plin val al pandemiei, când municipiul București a depășit ratade infectare de 3 la mie, în Tunari, în apropierea locuinței lui George Simion, a avut loc o mega petrecere. Cei peste 100 de invitați au petrecut „în stil patriotic” cu grătare încinse, băutură de toate felurile și jocuri populare, după cum relatează Gândul.ro.

Măsurile de restricție și distanțarea socială, de care reprezentanții AUR, nu prea țin cont, oricum, au fost abandonate cu totul. Nimeni n-a purtat mască de protecție, dar s-a dansat și s-a cântat ca și cum pandemia nici n-ar fi existat vreodată. Doar cântece patriotice, între care și „Imnul Golanilor” din Piața Universității, care făcea furori în anii `90.

Printre invitații lui George Simion, conform sursei citate, s-au aflat co-președintele AUR, Claudiu Târziu, Dan Diaconescu, Bobby Păunescu, dar și Dan Filimon, fost consilier al edilului Sectorului 1, Daniel Tudorache.

Invitații au scandat împotriva USR PLUS

Așa cum se întâmplă la asemenea paranghelii, fleicile de porc, pastrama de oaie, precum și micii, învăluite în fum de grătar le-au făcut sete invitaților, iar alcoolul le-a dezlegat limbile și le-a dat chef de petrecere. Astfel, s-a cântat, s-a dansat și s-a scandat ca pe stadion, la galerie.

Astfel, pe la ora 22.30 s-au aprins torțe care au „incendiat” la lumina cărora s-a cântat „La mulți ani!” pentru sărbătorit. De la acest moment și până la scandările de tip M…e USR a fost doar un pas, străbătut în câteva minute. După care petrecerea a continuat în același ritm nebun, fără ca cineva, poliție locală sau jandarmi să se intereseze dacă cei adunați acolo au respectat restricțiile impuse într-un oraș în care numărul infectărilor cu coronavirus a depășit 3 la mia de locuitori.

Dezastrul din urma petrecăreților

Spre dimineață, după ce invitații au plecat, în urma lor, după petrecere, a rămas dezastrul, sticle goale de vin, whisky, țuică, doze de bere, resturi de mâncare, farfurii, scaune rupte, mese, ambalaje sau pahare de unică folosință. Un tablou absolut dezolant, dar mult de lucru pentru angajații serviciului de salubrizare.

De altfel, este și normal, dat fiind că printre prioritățile politice ale Partidului AUR nu se află și protecția mediului înconjurător.

Publicat in categoriile: Politica
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: