Sute de transportatori din diferite regiuni ale țării au protestat în ultimele zile. Politicienii au încercat să le ia "pulsul".
Ion Cristoiu îi dă dreptate lui George Simion. După cum știți, președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a încercat să intervină în protestul fermierilor blocați în Chiajna. Solicitând jandarmilor să permită accesul acestora în București cu tractoarele. Totuși, acțiunea liderului AUR nu a fost primită pozitiv de către fermierii protestatari. O parte dintre aceștia l-au huiduit și i-au cerut să se retragă, acuzându-l că urmărește obținerea de voturi. La fel a pățit și Diana Șoșoacă.
Analistul politic Ion Cristoiu crede că George Simion a făcut bine ducându-se în mijlocul protestatarilor. „Eu cred că, chiar dacă a fost huiduit, domnul George Simion a dat lovitura. Să vă spun de ce. Acest protest se vrea sindical (….) protestatarii au spus că nu vor să fie confiscat politic. Prin prezența sa, ca lider de partid, în mijlocul protestatarilor, chiar dacă aceștia au zis că n-are ce căuta acolo, domnul Simion și-a îndeplinit scopul: să arate că este acolo. A arătat poporului furios, electoratului AUR, sau alt electorat nemulțumit de guvern că este un politician care s-a dus acolo”, a spus Cristoiu.
George Simion a criticat Partidul Social Democrat (PSD) și autoritățile. Susținând că acestea încearcă să limiteze dreptul oamenilor de a protesta și de a-și exprima nemulțumirile. Într-un răspuns la întrebarea referitoare la prezența sa la protest, Simion a declarat: „Pentru că de ce îi e frică lui Ciolacu, Grindeanu și Barbu nu scapă. De ce ți-e frică nu scapi, PSD-ule!” Unii dintre fermierii prezenți la protest și-au exprimat insatisfacția față de prezența liderului AUR, huiduindu-l. „Lasă-ne protestul, Simion! Ați venit să vă faceți numărul, domnule Simion.” „Unde ai fost când ne-a fost greu” și „Ai venit pentru voturi” . Acestea sunt strigătele fermierilor, manifestându-și astfel dezaprobarea față de George Simion. Un scandal politic obișnuit, nici un gest politic nu-i exclusiv empatic.
Cristoiu îl laudă pe Simion, Ciolacu stinge protestul
Pe de altă parte, ieri, Marcel Ciolacu, premierul României, s-a întâlnit cu protestatarii. El a anunțat că s-au stabilit întâlniri specifice cu ministerele și alte instituții responsabile. Special pentru a aborda anumite teme discutate recent.
Pe data de 15 ianuarie, luni, se va organiza prima sesiune de lucru dedicată agriculturii, cu participarea reprezentanților ministerelor implicate în acest sector. În ziua următoare, marți, 16 ianuarie, este programată o întâlnire axată pe problemele din transporturi. La care vor lua parte și reprezentanți ai ministerelor relevante. Miercuri, 17 ianuarie, se va desfășura o sesiune de lucru concentrată pe asigurările de răspundere civilă auto. Comunicatul guvernamental menționează că „dialogul se va extinde asupra soluțiilor ce pot necesita modificări legislative, pentru a asigura pregătirea, acordul și avizarea proiectelor de acte normative în cel mai scurt timp posibil”. La întâlnire, din partea Guvernului, au fost prezenți, pe lângă prim-ministrul Marcel Ciolacu, vicepremierul Marian Neacșu, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, și alți reprezentanți ai Cancelariei Prim-Ministrului.
Potrivit surselor Antena 3 CNN, după discuția de la Guvern dintre reprezentanții transportatorilor și fermierilor si premierul Marcel Ciolacu, aceștia au transmis îndemnul de a continua protestul, pe grupurile de WhatsApp pe care s-au organizat protestatarii.