Cântăreţul George Michael a fost arestat în Hampstead, Londra, fiind suspectat că se află în incapacitatea de a conduce un autovehicul, scrie BBC.
Artistul în vârstă de 47 de ani a fost reţinut de poliţie ca urmare a unei sesizări potrivit căreia o maşină s-a izbit de o clădire de pe bulevardul Hampstead.
George Michael a fost ridicat de poliţişti şi a fost eliberat pe cauţiune, urmând să se prezinte în faţa judecătorilor în luna august, când vor fi formulate acuzaţiile oficiale împotriva sa.
În iunie 2007, lui Michael i s-a ridicat dreptul de a conduce timp de doi ani, după ce a pledat vinovat pentru acuzaţiile de conducere sub influenţa drogurilor. Atunci, el a lovit trei maşini aflate în parcare şi a plecat de la locul accidentului, fără a-i contatcta pe proprietarii acestora.