Editura Evenimentul si Capital

George Maior: SRI a transmis peste 500 de INFORMĂRI despre Roşia Montană. Structuri ANARHISTE au încercat să DETURNEZE mişcările protestatare legitime | VIDEO

maior_VS
Autor: | | 1 Comentarii | 1514 Vizualizari

Proiectul de la Roşia Montană este o problemă de securitate naţională, care s-a aflat permanent în atenţia SRI, primele informări pe acest subiect fiind realizate din 1999. SRI a acordat atenţie acţiunilor menite să influenţeze actul decizional precum şi ''tentativelor unor structuri extremiste, eco-anarhiste'' de a exploata sau de a deturna mişcările protestatare, a mai spus Maior.

"Proiectul investiţional de la Roşia Montană s-a aflat permanent în atenţia SRI, primele informări pe acest subiect fiind realizate din 1999. Prin complexitate şi implicaţiile majore atât în plan economic, cât şi în plan social, de mediu şi de patrimoniu, fără a omite şi unele ecouri, inclusiv în planul relaţiilor internaţionale ale României, Roşia Montană constituie din perspectiva serviciului o problemă de securitate naţională", a spus George Maior. Potrivit acestuia, SRI a abordat subiectul de o manieră neutră, dintr-o perspectivă dublă, în primul rând prevenirea materializării unor riscuri de prejudiciere a intereselor statului în domeniul resurselor auro- argentifere, de nerespectare a prevederilor legale, de afectare a echilibrului ecologic, a patrimoniului naţional, ori a climatului social. "SRI a acordat atenţie acţiunilor interesate menite să influenţeze actul decizional precum şi tentativelor unor structuri extremiste, eco-anarhiste, de a exploata sau de a deturna mişcările protestare, de altfel, legitime", a declarat George Maior. Maior a adăugat că, din ianuarie 1999 până în septembrie 2013, SRI a transmis peste 500 de informări către 70 de demnitari din administraţia centrală şi locală."Aş vrea să subliniez că SRI nu se poate pronunţa asupra oportunităţii implementării proiectului, responsabilitatea sa este să sprijine cu informaţii actul decizional prin transmiterea de informări în conformitate cu competenţele sale şi cu principiul nevoii de a şti a factorilor decizionali", a precizat directorul SRI, George Maior. Georgian Pop: SRI şi-a îndeplinit atribuţiile Preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul SRI, Georgian Pop, a declarat că această instituţie şi-a îndeplinit atribuţiile de prevenţie a tentativelor elementelor de tip extremist care au dorit să deturneze mişcările protestatare legitime în cazul proiectului de la Roşia Montană. "Dacă vă uitaţi la istoricul acestui proiect, o anumită disponibilitate pentru protest public legitim a existat de la lansarea lui. Rolul SRI este acela, potrivit competenţelor legale, de a informa beneficiarii legali dacă există aceste tendinţe sau aceste fenomene ca un protest legitim să fie denaturat în alte scopuri. La asta se referea domnul director George Maior. Rolul unui serviciu de informaţii este de a preveni producerea sau materializarea unor riscuri. Noi, la nivelul comisiei, am vrut să verificăm şi dacă au existat astfel de tentative şi dacă SRI şi-a făcut treaba pe linia de prevenţie, iar răspunsul este că pe linia de prevenţie SRI a acţionat în mod eficient şi n-am văzut ca proteste legitime să fie denaturate într-un scop negativ pentru dinamica societăţii româneşti de către elemente de tip extremist", a spus Pop, conform Agerpres. Georgian Pop a adăugat că, din cele prezentate la comisie de către conducerea SRI, nu există informaţii şi informări trimise către Parchet cu suspiciune de corupţie sau alte aspecte din zona infracţională din partea celor implicaţi în proiectul Roşia Montană. Preşedintele Comisiei pentru controlul SRI a menţionat că este pregătit, în urma discuţiei de astăzi cu conducerea Serviciului, să meargă la audiere la Comisia specială pentru proiectul Roşia Montană, dacă membrii acesteia îl vor chema. CITIŢI ŞI :
  • Băsescu: Protestul anti-Roşia este curat. Soros nu trimite ONG-urile în stradă
  • Dan Şova: RMGC poate cere Curţii de Arbitraj ca statul român să elibereze avizul pentru exploatare

Primele imagini din interior noii Catedrale! Altar poleit in aur, fantani arteziene, lifturi de 105.000.000 euro!

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Parlament

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI