George Maior este încolțit din TOATE PĂRȚILE. Claudiu Manda îi transmite un MESAJ de ULTIM MOMENT

Claudiu Manda

În cadrul emisunii „100 de minute” difuzată luni seară de către postul Antena 3, Claudiu Manda, preşedintele Comisiei de control parlamentar a activităţii SRI, a declarat că în funcție de câte zile va mai rămâne în România George Maior, va încerca audierea sa în comisie pentru a lămuri aspectele care îl vizează pe acesta.

Referitor la modul în care Maior a comentat scrisoarea transmisă de Rudolph Giuliani preşedintelui Klaus Iohannis şi altor oficiali români, Claudiu Manda afirmă că George Maior a încercat să minimalizeze importanța scrisorii.

 

„A vrut să iasă din subiect minimalizând importanța scrisorii şi a domnului Giuliani (...) Din punctul meu de vedere, scrisoarea este foarte bună şi foarte corectă (...) Nici în acest moment, domul Maior nu îşi dă seama că este ambasadorul României şi face tot o muncă de şef de scuritate. Îi pune pe cei de la ambasadă să afle ce întâlniri a avut domnul Giuliani, cu cine s-a întâlnit, ca să-şi argumenteze povestea aceasta de lobby. Cred că ar fi momentul ca cei din ambasadă să anunţe în centrală dacă au existat aceste solicitări, ca să nu rămână doar o chestiune pe care mă auzit-o eu", a spus Claudiu Manda.

 

Reamintim că Ministerul de Externe a transmis, luni, o primă reacție după declarațiile lui George Maior, actual ambasador al României în SUA şi fost director SRI. În comunicatului de presă remis, se punctează faptul că George Maior va fi chemat pentru explicații în Centrala MAE.

Maior este istorie? MESAJUL ISTORIC transmis de MAE după declaraţiile care au contrat POZIŢIA SUA. Breaking news

Referitor la scrisoarea transmisă de către Rudolph Giuliani, actualul avocat al președintelui Donald Trump, ambasadorul a declarat luni, că aceasta este expresia unui lobby iniţiat de forţe interesate să apere persoane cu probleme cu lege.

REACȚIA lui Dragnea după scrisoarea care a SPULBERAT excesele DNA. „Președintele Iohannis nu mai poate PRETINDE că nu e nimic GRAV”