Ion Cristoiu: Hellvig a fost un om foarte discret. Cum i-a depășit pe George Maior și Virgil Măgureanu

Ion Cristoiu: Hellvig a fost un om foarte discret. Cum i-a depășit pe George Maior și Virgil Măgureanu Ion Cristoiu. Sursa foto: Arhiva EVZ

Cum s-a văzut ieri depunerea mandatului de către directorul SRI, Eduard Hellvig în podcastul "Contrapunct", moderat de jurnalistul Dan Andronic. Unde invitatul zilei de luni pentru următoarele săptămâni este Ion Cristoiu. Care a avut prilejul să intre înaintea anunțului oficial și să facă câteva comentarii.

Analistul Ion Cristoiu a spus că Eduard Hellvig trebuie apreciat pentru modul în care și-a făcut treaba la SRI: “Dacă analizăm modul în care și-a făcut treaba până acum, eu cred că a fost un om foarte discret. N-a răspuns la nici o provocare și a căutat să facă puține declarații. Una din puținele declarații a fost cea de la Cluj, dar și aia învelită (n.n. în ciocolată). Cred că Eduard Hellvig se pregătește demult să-și depună mandatul. Este un eveniment, pentru că, de regulă, directorii SRI, inclusiv Virgil Măgureanu, rămân până vine următorul președinte. Stă pe acolo, pe la SRI, scâncește pe la ferestre și până la urmă (n.n. noul președinte) tot îl dă afară. Chiar dacă a contribuit la venirea lui la putere, cum a fost cazul lui Virgil Măgureanu cu Emil Constantinescu...

Despre durata mandatului de director al SRI a discutat și jurnalistul Dan Andronic, care a remarcat că “ceea trebuie spus din start, este faptul că pe 4 iulie 2015 a fost numit Eduard Hellvig și acum suntem în 3 iulie 2023, deci este cel mai longeviv director al SRI. Înainte lui, a fost George Maior care a avut 7 ani de mandat, iar înainte lui Maior l-am avut pe Virgil Măgureanu cu 6 ani de mandat. Acuma este Hellvig, cu 8 ani, de fapt 100 de luni. Totuși asta spune ceva despre democrația românească... Avem șefi de servicii de informații care nu pleacă de bunăvoie și ne mirăm când unul pleacă fără scandal. Dacă te uiți la cei de la CIA stau câte un an și jumătate, maxim doi, adică oamenii au o misiune, după care pleacă”.

Ion Cristoiu a spus că “în cazul de față, în el n-are nici o vină. Este din cauza lipsurilor din democrația românească, a procedurilor de supraveghere a serviciilor, care sunt altele decât în America, unde comisia de supraveghere a serviciilor este înfricoșătoare!“

Ne puteți urmări și pe Google News

Directorul SRI, Hellvig, vorbește deschis despre pietrificarea în funcții

Ce a spus Eduard Hellvig în declarația sa referitoare la acest subiect: “(...)Încheierea mandatului meu este o decizie pe care am discutat-o deschis în ultimele săptămâni cu Preşedintele României, căruia îi mulțumesc și cu acest prilej pentru susținerea constantă arătată de-a lungul acestor ani la conducerea Serviciului. L-am informat și pe președintele Comisiei pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI. Este o decizie ale cărei rațiuni au fost înțelese pe deplin, și pe care vi le împărtășesc și dumneavoastră. O să vă explic:

Este o cutumă greşită la noi, ca cei care dețin funcții de putere să nu plece din ele decât în ultima clipă, eventual forțați. Majoritatea celor care dețin puterea nu renunță la ea când își îndeplinesc obiectivele, din diverse motive. Eu personal, cred că este nevoie de un astfel de pas. Este în primul rând un gest de sănătate democratică, pe care l-am argumentat fără echivoc încă din primul an de mandat. Este sănătos pentru democraţie, pentru echilibrul puterilor în stat, ca un director de serviciu de informaţii să aibă un mandat limitat în timp.

Pietrificarea în funcţie nu este bună, ea poate conduce la setarea de obiective greşite pentru instituţie, la pierderea contactului cu realitatea socială, la confundarea funcției cu persoana care o deține. Nu vreau acest lucru nici pentru mine, nici pentru o instituţie care este mai valoroasă decât orice director pe care l-a avut.“