George Friedman, previziuni sumbre pentru 2023. „Nu războiul din Ucraina va fi chinuitor”

George Friedman, previziuni sumbre pentru 2023. „Nu războiul din Ucraina va fi chinuitor” Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/George_Friedman

Cunoscutul analist economic și geostrateg american George Friedman a făcut o serie de previziuni pentru anul 2023, despre economia mondială dar și despre criza economică de amploare, care a lovit lumea.

Potrivit lui George Friedman, nu războiul din Ucraina, sau decizia mai multor țări puternice din NATO să înarmeze puternic țara vecină, va fi principala problemă pentru anul 2023.

Analistul vorbește despre zbaterile economiei mondiale și despre criza economică de mare amploare care a fost provocată de majorarea prețului la energie electrică și gazele naturale, dar și de pandemia de Covid19.

„Problema centrală în acest an va fi spasmul continuu al disfuncționalităților economice, în egală măsură din pricina războiului din Ucraina, eforturilor de redresare post-pandemică și aspectelor mai banale ale ciclurilor de afaceri obișnuite. Aceste probleme sunt agravate de criza economică dramatică din China, ale cărei efecte se transmit inevitabil în întreaga lume în virtutea ponderii economice a Chinei”, George Friedman.

Ne puteți urmări și pe Google News

China a ajuns în pragul colapsului

Pandemia de Covid 19 a făcut ca cea mai mare economie emergentă a lumii, China, să sufere un regres semnificativ.

Acest lucru se răsfrânge în lanțul economic global, care a dus la creșterea prețurilor la transportul mărfii din China spre consumatorii finali.

„Criza economică a Chinei s-a intensificat în 2022, ceea ce a dus la mai multe cazuri de tulburări sociale. Creșterea sa economică vertiginoasă a fost nesustenabilă, dar investitorii interni și internaționali au crezut că este permanentă, așa cum obișnuiesc să facă. China are nevoie disperată de capital de investiții și de exporturi fără restricții pentru a-și stabiliza sistemul”, mai spune George Friedman.

Într-un climat economic mondial ostil, investiile străine în China au stagnat, fapt ce a făcut ca liderii chinezi să caute să își îmbunătățească relația cu Statele Unite.

Apropierea Chinei de SUA

Dacă la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, China avea un comportament ostil față de lumea occidentală, cu trecerea lunilor și amplicarea crizei economice, puterea politică de la Beinjing a schimbat macazul și s-a apropiat de SUA.

Acum, China are un canal oficial de comunicare cu Statele Unite încă din noiembrie, când a trimis la Washington un nou ambasador considerat un ”pro american” și care ar putea fi, peste cinci ani, noul președinte al țării.

”Beijingul va trebui să reducă tensiunile militare cu Statele Unite, cu excepția teatrului normal de salvare a aparențelor. SUA au și ele motive să se poarte frumos; nu doresc ca China să se apropie de Rusia și nici ca Beijingul să acționeze agresiv în fața unei catastrofe economice”, mai scrie George Friedman.

SUA va ajuta Ucraina și în 2023

Analistul a mai scris în că SUA va continua să ajute Ucraina, cu armament din ce în ce mai modern și mai letal. Livrarea de arme sofisticate va fi făcută gradual, în funcție de necesarul ucrainenilor și evoluția situația de pe front.

„În acest moment, SUA nu-și pot permite să abandoneze Ucraina. După ce America și-a afirmat interesele acolo și a făcut presiuni asupra altor națiuni pentru a coopera, opțiunile americane sunt limitate. Totuși, Washingtonul duce un război optimist. Ucrainenii absorb pierderile, chiar dacă livrarea de arme și muniții americane le impune rușilor pierderi grele. Washingtonul va face presiuni pentru un acord negociat care să țină Rusia cât mai departe de granițele NATO și își va menține această poziție pe tot parcursul anului”, mai scris George Friedman.

Condițiile pentru negocierile de pace

O negociere de pace în 2023, între Rusia și Ucraina este posibilă, doar dacă sunt îndeplinite câteva condiții.

Una dintre acestea se referă la economia rusă, și la posibilitate acesteia de a livra echipamente militare soldaților lui Putin. Dacă acest lucru nu va fi posibil, în 2023, mai crede George Friedman, atunci vor fi și negocieri de pace.

”Ucrainenii vor să dețină controlul asupra întregii lor țări. Publicul rus ar fi îngrozit dacă toate morțile și greutățile au fost pentru mult mai puțin decât li s-a promis. (Un element cheie de ambele părți ale războiului este gestionarea publicului. Ucraina și SUA au demonstrat că își pot gestiona publicul. Rusia este cea care trebuie urmărită)”, mai scrie Friedman.