GEORGE BANU, teatrolog: "Cel mai greu e să conjugi brusc la «trecut» gândurile despre un prieten, să schimbi pe «este» cu «era», într-o clipă, repede, fără tranziţie ca acuma.
O voi face în câteva zile, dar azi îmi e imposibil.
Ovidiu este un actor care nu separa omul şi jocul, care nu i-a disociat niciodată şi de aceea, poate, s-a simţit mai bine în film decât în teatru în a doua parte a vieţii. În film putea fi «el», avea nevoie să compună mai puţin decât pe scenă. Aceasta explică, mă gândesc acuma, de ce a vrut să facem împreună «Celălalt Cioran» care rămâne ultimul său spectacol.
Legat prin originea ardeleană iniţială, el făcea din Cioran ocazia unei reîntoarceri în tinereţe când, tulburat de «Culmile disperării», a vrut să-şi pună capăt vieţii. Vorbele lui Cioran desprinse din Caiete au avut pentru el valoare terapeutică şi ceea ce va rămâne spectacolul său final i-a permis să încheie cercul existenţei. Într-un fel, e o concluzie care-i corespunde.
Fără compromisuri, nici joacă. Şi, totuşi, visa să continue, ca atunci când, într-o dimineaţă recentă, mi-a vorbit despre dorinţa de a reface o experienţă similară pornind de la textele lui Ţuţea. N-a mai avut timp. Şi la ora asta tristă mă gândesc la demnitatea lui, care niciodată, în ciuda prieteniei ce ne lega de decenii, din studenţie, de la 2 Mai până la Paris, nu mi-a mărturisit niciodată ameninţarea bolii. O lecţie de pudoare şi de mândrie. Demnitatea unui om care a fost un mare actor.“
Citiţi şi: A fost un om şi un actor nobil