Dosarul Nicolae Popa: Vîntu îl cheamă pe Geoană doar la SPA, nu şi la Tribunal. Şi legătura cu Dan Diaconescu

Mircea Geoană şi jurnalista Corina Drăgotescu sunt aşteptaţi, astăzi, la Tribunalul Bucureşti, pentru a fi audiaţi, ca martori, în dosarul în care Sorin Ovidiu Vîntu este acuzat de favorizarea infractorului Nicolae Popa.

UPDATE: Procesul s-a încheiat la Tribunalul Bucureşti, unde Mircea Geoană nu a mai ajuns. De altfel, nici nu va mai ajunge, căci instanţa a acceptat o cerere depusă de Sorin Ovidiu Vîntu, ca niciun politician, dintre cei care apăreau în stenogramele convorbirilor telefonice cu el, să nu mai fie audiat, căci discuţiile nu au legătură cu speţa. Astfel, nici Dan Radu Ruşanu şi nici Relu Fenechiu nu vor mai ajunge în faţa judecătorilor.

Au fost audiaţi jurnaliştii Corina Drăgotescu şi Cătălin Popa, fost director editorial în cadrul Realitatea TV, în prezent la R TV. Procesul se desfăşoară cu uşile închise.

Audierile continuă la Tribunalul Bucureşti, în dosarul în care Sorin Ovidiu Vîntu este acuzat de favorizarea infractorului Nicolae Popa. Astăzi sunt aşteptaţi în faţa judecătorilor jurnalista Corina Drăgotescu, rămasă la televiziunea lui Sebastian Ghiţă, RTV, dar şi preşedintele Senatului, Mircea Geoană. Cei doi urmează a fi audiaţi în calitate de martori.

Pe de altă parte, Vîntu este arestat în dosarul falimentării Petromservice, afacere de pe urma căreia îi erau trimişi bani, în Indonezia, şi fugarului Nicolae Popa, altfel cunoscut drept tatăl FNI.

În paralel, Vîntu este judecat şi pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă, fostul manager al Realitatea TV, care, între timp, şi-a deschis propria televiziune de ştiri, RTV. Realitatea TV este, în prezent, controlată de Elan Schwartzenberg.

Petromservice finanţa şi OTV-ul lui Dan Diaconescu

Petromservice SA, devalizată de Sorin Ovidiu Vîntu şi Liviu Luca, finanţa şi OTV a lui Dan Diaconescu. Potrivit Registrului Comerţului, firma care deţine OTV, Ocram Televiziune SRL, este deţinută de Dan Diaconescu şi GMG Media Box SA, care are 19,9% acţiuni. Aceasta din urmă este deţinută în proporţie de 99,996% de PSV Company, fosta Petromservice SA. Directorul general al Realitatea Media SA, Sorin Enache, are, la rându-i, 0,001% din GMG Media Box SA.