Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a recomandat astăzi, la finalul şedinţei Biroului Politic Coordonator Central, Guvernului să se concentreze asupra politicii economice pe care România o va adopta în perioada de criză, recunoscând, totodată, că amintirile experienţelor trecute cu FMI îl "înfioară".
"Nu vă ascund faptul că amintirile relaţiei cu FMI încă mă înfioară. Sunt condiţii extrem de dure, cu impact social foarte puternic şi cu constrângeri semnificative. Eu cred că înainte să ne lansăm pe o linie politică economică este bine să avem o discuţie extrem de serioasă cu actorii economici, sociali, cu băncile străine, cu toată lumea pentru a avea un răspuns corect", a precizat social-democratul, citat de Mediafax.
"Preferabil, un împrumut fără FMI"
Potrivit lui Mircea Geoană, un împrumut luat de la UE e de preferat pentru că unul cu FMI ar fi unul contractat în condiţii extrem de dure.
"Preferabil ar fi un împrumut fără Fondul Monetar. Ăsta e un lucru clar. O relaţie cu Fondul înseamnă constrângeri importante. Este astăzi Fondul mai puţin drastic în constrângerile pe care le impune?", a declarat Mircea Geoană.
În final, Geoană a anunţat că o decizie în privinţa unui eventual împrumut al României de la Comisia Europeană (CE) sau FMI va fi luată în două săptămâni.
Tot astăzi, la finalul BPCC, Gheorghe Flutur a anunţat că s-a propus stabilirea unei întâlniri cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Tema acestei întrevederei este legată de programul anticriză, întâlnirea fiind necesară pentru a se stabili paşii pentru asigurarea stabilităţii economice a României.
Şi Băsescu fuge de un împrumut
În cadrul dezbaterii organizate de oamenii de afaceri pentru găsirea de soluţii pentru depăşirea crizei, care a avut loc luna trecută, şeful statului a declarat că "ultimul lucru pe care îl va face Guvernul va fi să împrumute bani de la Fondul Monetar Internaţional (FMI)".
FMI, fără bani?
Fondul Monetar Internaţional (FMI) ar putea rămâne fără bani pentru combaterea crizei financiare, în următoarele şase luni, a avertizat săptămâna trecută directorul instituţiei, Dominique Strauss-Kahn.
CITIŢI ŞI: Nu scăpăm de criză fără bani de la FMI