Geoană: Geografia politică a unor lideri români lasă de dorit

Liderul PSD, Mircea Geoană, a apreciat că geografia politică a unor lideri români lasă de dorit, iar "anumite accente sau mici gafe" care apar în discursurile acestora nu trec neobservate în Israel.

Acesta a făcut referire la recenta declaraţie lui Traian Băsescu care confundat Israelul cu Palestina, stat inexistent oficial.

"Este clar că relaţia strategică pe care o avem cu Israelul şi cu ţările moderate din regiune reprezintă un punct de sprijin pentru politica externă românească. Evident, şi anumite accente sau mici gafe care apar în discursurile liderilor politici români nu trec neobservate aici, în Israel. Nu este vorba de nimic semnificativ, chiar dacă geografia politică a unor lideri români lasă de dorit. Cred că, de fapt, relaţiile dintre noi sunt un punct solid, un punct de sprijin", a apreciat Geoană, aflat într-o vizită de două zile în Israel.              Despre vandalizarea unor cimitire evreieşti Geoană a declarat că  acesta reprezintă un gest reprobabil, iar Guvernul român trebuie să întreprindă toate măsurile pentru a-i pedepsi pe cei vinovaţi.

În acest context, Geoană a subliniat interesul pentru noul muzeu de la Bucureşti al Holocaustului, iniţiativă a Centrului Wiesel.             

Sursa: Mediafax

Citiţi şi: „Haaretz“: Băsescu putea să ştie măcar geografie |VIDEO România, acuzată de antisemitism Morminte vandalizate în cimitirul evreiesc din Bucureşti