Geoană: "Demisiile de la Cluj mă afectează ca om şi ca lider"

Preşedintele PSD a declarat că demisiile lui Vasile Dâncu, Ioan Rus şi Vasile Puşcaş îl afectează ca om şi ca lider al partidului. "Pe mine, ca om şi lider de partid mă afectează (...), reprezintă un gest pe care nu ni-l doream", a spus Geoană, răspunzând comunicatului de informare al demisiilor celor trei lideri clujeni. El a adăugat însă că PSD are "un obiectiv mult mai important", acela de a convinge alegătorii că social-democraţii pot asigura guvernarea.

Întrebat dacă va încerca să-i convingă pe cei trei să renunţe la demisie, Mircea Geoană a spus că, de obicei, pe ardeleni este greu să-i întorci din drum.

Iliescu: Demisia grupului de la Cluj este un gest firesc

De cealaltă parte preşedintele de onoare al PSD, a declarat astăzi că demisia lui Ioan Rus, Vasile Dâncu şi Vasile Puşcaş este un gest "firesc, de aşteptat", având în vedere performanţele slabe pe care le-a înregistrat organizaţia de la Cluj.

"E un gest de bun-simţ să renunţe şi la funcţiile de la nivel naţional. Cu ce autoritate morală puteau să-şi exercite funcţia la nivel naţional când au aşa performanţe în organizaţie?", a mai adăugat preşedintele de onoare.

Încă de pe 1 iulie, între Ion Iliescu şi Vasile Dâncu a avut loc un schimb de replici dure. Preşedintele de onoare al PSD a dat startul, declarând că liderul PSD Cluj Vasile Dâncu nu are forţa morală să-şi recunoască eşecul de la locale, unde a dovedit incapacitate organizatorică şi a precizat că "munca politică de substanţă nu e să stai să sugi din deget şi să emiţi fraze teoretice". 

La scurt timp după, Dâncu a replicat, menţionând că Iliescu ar trebui "dizolvat". În plus el a scris pe blogul său că îi este greaţă de ceea ce se întâmplă în PSD.   

Grupul de la Cluj a renunţat

Ioan Rus, Vasile Puşcaş şi Vasile Dâncu au demisionat din toate funcţiile deţinute în partid. Fostul lider PSD Cluj, Vasile Dâncu, a declarat ieri că nu i s-a transmis oficial decizia Biroului Permanent potrivit căreia dizolvarea şi reorganizarea filialelor sancţionate nu va mai fi supusă validării Consiliului Naţional şi a precizat că ea contravine statutului. Într-un comunicat de presă, cei trei demisionari arată că i-au transmis preşedintelui PSD Mircea Geoană "spre luare la cunoştinţă" demisiile individuale din toate funcţiile deţinute în PSD, la nivel central şi local.   Cei trei precizează că rămân membri ai PSD şi că vor continua să promoveze în România social-democraţia modernă, de tip vest-european. 

Rus, Dâncu şi Puşcaş anunţă, totodată, că fundaţia "Institutul Social Democrat din Transilvania", ai cărei membri fondatori sunt, "va constitui cadrul în care îşi vor dezvolta propriile proiecte social-democrate".

Demisia lor a apărut pe fondul dizolvării organizaţiei teritoriale PSD Cluj în urma şedinţei BPN de ieri, întâlnire în urma căreia Cristian Diaconescu a fost ales preşedinte interimar.

"S-au pripit" Adrian Năstase consideră că gestul celor trei a fost un gest pripit, dar se bucură că vor activa în cadrul fundaţiei.

"Eu nu cred că au făcut bine că au demisionat. Prin ei, organizaţia de la Cluj avea o identitate aparte. Ceea ce ştiu sigur e că vor sprijini în continuare doctrina PSD şi vor sprjini fundaţia partidului", a declarat Adrian Năstase. 

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD susţine că nu există nicio legătură directă între demisiile lor şi decizia de la Mamaia.

"Una este decizia de la Constanţa, una este demisia lor. Aceasta din urmă a fost rezultatul unor evaluări personale. Unii ar putea spune că un grup care vorbea mai mult decât făcea numai încurcă lucrurile, iar pentru alţii acesta ar putea fi un semnal de închidere în sine a partidului", a spus Năstase.      

CITIŢI ŞI:

Maziliţii din PSD au primit supraveghetori

Greaţa lui Dâncu Pe Iliescu îl lasă rece atacul lui Dâncu

ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 13:25