Geoană: "Berceanu probabil a fost deghizat în Scufiţa Roşie"

Pe fondul scumpirii utilităţilor şi a creşterii facturilor de gaze şi de energie termică, Mircea Geoană a răspuns acuzaţiilor liderului PD-L Emil Boc cu privire la creşterea tarifelor la gaze. Astfel, el consideră că principalul vinovat pentru factura mărită la gaze din prezent şi pentru preţul mare al gigacaloriei este preşedintele Traian Băsescu.

"Traian Băsescu a propus în 2000 privatizarea PETROM sub pretextul rentabilizării sectorului economic. Actualul preşedinte, e responsabil de dezastrul din sectorul energetic românesc", a declarat Mircea Geoană.

Liderul PSD a răspuns şi acuzaţiilor lui Emil Boc.  

"E de-a dreptul hilar ce se întâmplă. Domnul Boc l-a criticat pe Iulian Iancu, iar preşedintele Traian Băsescu, colegul de partid al domnului Boc să vadă în Iulian Iancu un expert pe probleme de energie. Cum poate Emil Boc să spună că PD-L nu a avut niciodată un ministru al Industriei? Probabil Radu Berceanu a fost deghizat în Scufiţa Roşie", a încheiat Mircea Geoană.

Potrivit PD-L, PSD este vinovat de scumpirea energiei ca şi actualul Guvern. "PSD-ul este amnezic, iar domnul Iulian Iancu are un tupeu ieşit din comun. (...) PSD-ul uită că a girat contractele păguboase din industria energetică", a declarat Emil Boc ieri, la puţin timp după ce deputatul PSD a solicitat public Guvernului, într-o conferinţă de presă, să arate pe ce baze s-au făcut scumpirile din domeniul energiei. Emil Boc a cerut liderilor PSD să-şi amintească de contractele care au fost semnate în perioada guvernării social-democrate. "Scumpirile energiei sunt efectul abuzurilor din guvernarea PSD", a conchis acesta.

În contrareplică, Iulian Iancu a declarat că printre "băieţii deştepţi" din energie, amintiţi de Emil Boc, sunt şi colegi de partid cu liderul democrat-liberal.

(16:30)