Geoană a băgat frica în PDL

De teamă că liderul PSD îşi întăreşte poziţia în partid pe spinarea lor, democrat-liberalii estimează ruperea coaliţiei înainte de prezidenţiale.

La întâlnirea de sâmbătă cu miniştrii şi parlamentarii PDL, premierul Emil Boc s-a trezit cu partidul în cap, nemulţumit atât de blatul prefigurat la europarlamentare, cât şi de valul de popularitate pe care se urcă Mircea Geoană şi în PSD, şi în rândul electoratului, pe fondul scandalului „Oprea“ şi al crizei.

Nici nu au intrat bine în coaliţia cu PSD, şi democrat-liberalii îi prevestesc deja moartea în maximum un an, înainte de prezidenţiale. De altfel, partidul lui Mircea Geoană a început să-i dea deja frisoane lui Emil Boc. La întâlnirea de sâmbătă cu miniştrii şi parlamentarii PDL, premierul s-a trezit cu partidul în cap, nemulţumit atât de blatul prefigurat la europarlamentare, cât şi de valul de popularitate pe care se urcă Geoană şi în PSD, şi în rândul electoratului, pe fondul scandalului „Oprea“ şi al crizei.

În caz de eşec la europarlamentare, democrat-liberalii încep să se teamă de campania împotriva unui Geoană întărit, în condiţiile în care Traian Băsescu i-a ameninţat recent că ar putea să nu mai candideze la prezidenţiale. Europarlamentarele, un blat sigur

Cel care l-a încolţit pe Boc pe subiectul nemulţumirilor legate de PSD a fost Cezar Preda, împins însă şi de alţi colegi. Cartoful fierbinte a fost „blatul de la europarlamentare“ cu PSD, în condiţiile în care tocmai Băsescu a acuzat noncombatul la locale. „Ce-o să facem dacă iese PSD pe primul loc?“, a întrebat Preda.

La rândul său, Cătălin Croitoru s-a plâns că ministrul PSD Ecaterina Andronescu nu vrea să ţină cont de pactul pentru Educaţie şi a avertizat că, dacă nu va fi atenţionată în guvern, va fi chemată în comisiile parlamentare.

Tot la Braşov, PDL-iştii s-au plâns că li se cere să strângă din dinţi, în timp ce miniştrii PSD „îşi fac imagine“ prin atacuri la adresa democrat-liberalilor, pe motiv că nu le dau bani pentru îndeplinirea promisiunilor.

Emil Boc a răspuns însă „telegrafic“, susţin surse din partid. PDL-iştii au primit aceleaşi „rugăminţi“ de demonstrare a „corectitudinii şi fair-play-ului“ faţă de „colegii din PSD“, atât din partea lui Boc, cât şi a lui Blaga, care a cerut „să se închidă ochii“, „măcar un an“.

De altfel, în estimările neoficiale ale liderilor PDL, aranjamentul cu PSD pică înainte de prezidenţiale, când Geoană şi-ar putea anunţa candidatura. „Pare el aşa prostănac, dar te priveşte direct în ochi şi îţi înfige cuţitul în spate“, a fost concluzia unui lider al PDL din primele mutări ale lui Geoană în coaliţie. Imunitatea şi pensiile, testul coaliţiei

Două ore petrecute cu şeful statului sâmbătă seara la restaurant i-au „inspirat“ pe PDL-işti să vină cu o soluţie pentru a lovi şi ei, indirect, în imaginea PSD.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a anunţat ieri ca priorităţi legislative ale PDL „eliminarea barierelor“ în calea trimiterii miniştrilor cu dosare în faţa justiţiei şi anularea pensiilor parlamentarilor, iniţiative greu de acceptat de PSD.

Propunerile cu priză la popor au fost lansate ca steag de luptă, fără ca parlamentarii să clarifice, deocamdată, nici după două şedinţe succesive, cum anume vor modifica actuala legislaţie. Băsescu, tratat cu răceală de Videanu Ideea a fost pusă în forţă pe tapet după o petrecere cu muzică lăutărească, la care a participat şi Traian Băsescu. Şeful statului a apărut, împreună cu soţia, la restaurantul Mioriţa, unde partidul planificase masa şi dansul, rămânând până la miezul nopţii. Spre deosebire de episodul de la Clubul Diplomaţilor, când a criticat garda veche, de această dată Băsescu a evitat orice discurs, dar şi socializarea cu restul invitaţilor, exceptând liderii.

Semne de răceală au venit însă din partea unor vechi ai partidului spre preşedinte. Sub acoperirea eleganţei, Anca Boagiu şi Adriean Vieanu şi-au cedat într-o primă fază locurile cuplului prezidenţial, plecând apoi în scurt timp de la petrecere.

Aflat în relaţii tensionate în ultima vreme cu Băsescu, Vasile Blaga a rămas, dar cu o atitudine rezervată. Printre cei cu care a mai stat la masă şeful statului, „glumind şi depănând amintiri“, susţin cei care au luat parte la discuţii, s-au numărat Emil Boc, Roberta Anastase, Sulfina Barbu, miniştrii Radu Berceanu şi Monica Iacob Ridzi.

CAZUL „OPREA“ Emil Boc, atac la credibilitatea şefului PSD

Avertismentul „Atenţie la Geoană!“ a început să se răspândească în PDL mai ales după mutările acestuia în cazul debarcării lui Gabriel Oprea de la Interne. De la vârf în jos, în PDL s-a transmis că „incidentul“ ar fi fost opera lui Geoană, pentru a-i da încă o lovitură lui Miron Mitrea. Inclusiv Boc a insinuat că Geoană şi-a minţit partidul, spunând că i-a cerut premierului să oprească Monitorul Oficial. „La ora când a sunat, 18.00-19.00, deciziile erau deja în Monitor. Nici poveste că preşedintele PSD mi-ar fi solicitat să opresc nişte lucruri, şi premierul nu a făcut-o“, a spus Boc, precizând că Virgil Ardelean a fost o propunere „din partea PSD, nu a PDL“.