"Generația de aur" a fotbalului românesc dă un nou antrenor principal

Rămasă fără antrenor după ce Mircea Rednic nu a mai dorit să-și prelungească angajamentul și a "virat" spre concitadina Petrolul, echipa de fotbal Astra Ploiești e în tratative cu Bogdan Stelea, fostul mare portar al naționalei României.

În vârstă de 44 de ani, Bogdan Stelea nu s-a aflat până acum în postura de antrenor principal. Tobă de fotbal, Stelea a fost "secundul" lui Răzvan Lucescu la prima reprezentativă, dar zice că nu se teme de o asemenea provocare.

"Sunt în tratative şi negocieri cu cei de la Astra, dar rămâne de văzut ce va fi. Normal că sunt pregătit să antrenez şi asta o să se vadă prin rezultatele mele.

Nu văd de ce ar trebui să-mi fie frică. O să mă duc acolo să fac lucrurile cum cred eu că e mai bine.

În primul rând cu respect pentru investiţia respectivă şi pentru toţi oamenii care sunt acolo. Sub nici o formă nu o să încerc să-mi fac ambiţii prosteşti şi să consider că eu le ştiu pe toate", a spus Stelea la Dolce Sport.

Născut la București pe 15 septembrie 1967, Bogdan Stelea a bifat 91 de selecții în naționala României. Stelea a jucat la Dinamo, Mallorca, Standard Liège, Rapid, Samsunspor, Steaua, Salamanca, Akratitos, Unirea Urziceni și FC Brașov.