Gena dictatorilor

O combinaţie genetică tipică ar putea sta la baza comportamentului dictatorilor cruzi şi egoişti, arată un studiu publicat în prestigioasa revistă ştiinţifică „Nature“.

Studiul în cauză, realizat de cercetători ai Universităţii Evreieşti din Ierusalim, ar putea contribui la mai buna înţelegere a personalităţilor cu tente machiavelice - de la dictatorii naţionali la „micii Hitler“ întâlniţi în aproape toate locurile de muncă, oriunde în lume.

Şeful echipei de cercetători, Richard Ebstein, spune că a descoperit o legătură între gena numită AVPR1a şi comportamentul lipsit de scrupule, în urma unui exerciţiu economic intitulat „Jocul Dictatorului“. Exerciţiul a permis jucătorilor - peste 200 de studenţi voluntari - să se poarte altruist sau, după dorinţă, extrem de egoist, precum fostul preşedinte zairez Mobutu, care a jefuit bogăţiile ţării sale şi a devenit unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, în timp ce conaţionalii săi se zbat şi azi într-o sărăcie cruntă.

Ebstein admite că nu cunoaşte încă mecanismul prin care gena în cauză influenţează comportamentul, apreciind că centrele de recompensă din creierele „dictatorilor“ ar putea fi stimulate prea puţin de acte altruiste.

AVPR1a, o genă cunoscută, produce receptori cerebrali sensibili la vasopresină, un hormon asociat altruismului şi comportamentului „prosocial“. Studii precedente, realizate pe animale, au sugerat că vasopresina este importantă în strângerea legăturilor sociale între membrii unui grup.